Un tânăr de 33 de ani plătise deja să fie eutanasiat la cerere, s-a răzgândit în ultimul moment. Vestea care l-a făcut să-și dorească să-și continue viața

Voia să fie eutanasiat, dar s-a răzgândit. Jan „Honzik” Kavalír, în vârstă de 33 de ani, se confruntă cu o formă terminală de Scleroză Laterală Amiotrofică (SLA). Programase pentru vineri, 19 aprilie, eutanasierea asistată în Elveția, însă a ales să renunțe la această procedură legală, pentru care plătise 13.000 de euro, după ce soția sa, Martina, în vârstă de 35 de ani, i-a comunicat că este însărcinată. Dennik S și Blesk au relatat despre această decizie emoționantă și tulburătoare.

Jan, fostul sportiv și antrenor de fitness, care a lucrat și ca jurnalist la revista „Muscle&Fitness”, este originar din Kutná Hora și se află de 7 ani într-o luptă neîncetată cu Scleroza Laterală Amiotrofică, o afecțiune incurabilă care l-a privat de capacitatea de a se mișca sau de a vorbi, comunicând acum doar cu ajutorul ochilor.

Martina, soția sa în vârstă de 35 de ani, o triatlonistă de performanță originară din Slovacia, a intrat în viața lui în mai 2017. Cererea în căsătorie a venit trei ani mai târziu, chiar la finalul unei curse: „Am fost foarte emoționată, a venit, a îngenuncheat și mi-a oferit inelul”, povestește Martina.

„Pentru mine, căsătoria cu el nu a fost un sacrificiu, ci un pas natural făcut din dragoste”, adaugă ea. În ciuda tuturor provocărilor și a faptului că Jan începuse să prezinte simptomele SLA-ului, cei doi s-au căsătorit în 2021. Martina era conștientă de toate circumstanțele și de evoluția bolii. „În septembrie, a început să aibă probleme cu mâinile, mai ales cu prinderea. Știam că este SLA încă de la Crăciunul 2017, iar diagnosticul a fost confirmat în martie 2018, la Praga”, mărturisește Martina.

Voia să fie eutanasiat, dar s-a răzgândit

Boala lui Jan s-a agravat, iar vara trecută a luat decizia de a opta pentru eutanasia asistată medical. Martina s-a ocupat de toate detaliile necesare pentru procedura în Elveția, unde acest lucru este legal. „Honzík nu a vrut să moară vara, atunci când lumea este veselă, plină de culoare și frumoasă”, explică Martina. Programarea era deja stabilită, iar Jan trebuia să plece în dimineața zilei de 17 aprilie.

„El a preferat lunile de iarnă pentru plecare, dar ultima dată posibilă era aprilie. În același timp, dorea să se bucure de lucrurile pe care le iubea, cum ar fi meciurile de MMA, din 13 aprilie”, adaugă ea, rememorând.

„În ultimele zile au fost multe emoții, Jan și-a luat rămas bun de la toți cei dragi”, povestește Martina, descriind momentele emoționante.

„Am făcut toate pregătirile, am verificat rezervarea la hotel în Elveția, am vorbit cu clinica pentru a confirma documentele… Dar apoi am primit un telefon și am aflat că, după ani de încercări, eram însărcinată. A fost un moment cu totul nebunesc, am izbucnit în plâns”, își amintește Martina.

„A vrut să moară și pentru a-mi permite să trăiesc din nou o viață normală. După ce i-am spus despre fetiță, răspunsul lui: «Iubito, nu mai vrea să mor!»”.

„Știa că și după ce primește undă verde, poate întotdeauna să spună nu. Acest drept îi rămâne până în ultima clipă”, adaugă Martina.

Acum, toți cei apropiați speră că Honza va trăi pentru a-și vedea fiica. Martina urmează să nască în noiembrie!

Scleroza laterală amiotrofică (SLA), cunoscută și sub numele de boala lui Lou Gehrig în Statele Unite și de boala Charcot în Europa, este o afecțiune neurologică progresivă care afectează celulele nervoase din creier și măduva spinării. Această afecțiune duce la slăbiciune musculară, pierderea controlului asupra mișcărilor voluntare și, în cele din urmă, la paralizie. Deși funcțiile senzoriale rămân de obicei intacte, SLA poate afecta capacitatea de a vorbi, de a înghiți și de a respira.

Deși cauza exactă a SLA rămâne necunoscută, se crede că o combinație de factori genetici și de mediu ar putea juca un rol în dezvoltarea bolii. Nu există încă un tratament curativ pentru SLA, iar managementul bolii se concentrează pe gestionarea simptomelor, îmbunătățirea calității vieții și menținerea funcției musculare cât mai mult timp posibil.