Categories: Stil de viaţă

Un tânăr a murit după ce a muncit în soare. La ce temperatură ajunsese corpul lui

Din cuprinsul articolului

A murit de la stat în soare. Un tragic incident a avut loc în Iași, unde un bărbat în vârstă de 32 de ani și-a pierdut viața după ce a lucrat în soare în propria sa gospodărie. Acesta a suferit de hipertermie și a intrat în comă, prezentând o temperatură corporală de 43,3 grade Celsius.

Tânărul, originar din Prigoreni, a fost adus de urgență în cursul nopții de marți spre miercuri la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași, dar medicii nu au reușit să îl salveze.

Victime provocate de caniculă

În aceeași perioadă, un alt bărbat în vârstă de 74 de ani, din Lețcani, a fost adus și el în stare de comă la spital din cauza expunerii îndelungate la soare, prezentând o temperatură corporală de 41,9 grade Celsius. A fost transferat ulterior la Spitalul de Neurochirurgie din oraș pentru îngrijiri suplimentare.

„În cursul nopții trecute am avut două cazuri de hipertermie. Din nefericire, primul pacient, cu o temperatură de 43,3 grade Celsius, a decedat, în ciuda eforturilor noastre de răcire și tratamentului aplicat în UPU. Ambele persoane au petrecut timp în aer liber, primul fiind găsit pe o bancă afară, iar al doilea căzut în casă”, a explicat medicul Diana Cimpoeșu, coordonator UPU SMURD Iași, conform news.ro.

Județul Iași se află de câteva zile sub cod roșu de caniculă, temperaturile atingând marți 40 de grade Celsius. Codul roșu a rămas în vigoare și pentru ziua de miercuri, însă se preconizează că valul de căldură va începe să se disipeze începând de joi, concentrându-se în sud-estul țării.

Recent Posts

Screening gratuit pentru displazia de șold la bebeluși la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București va efectua gratuit pe data…

10 minute ago

Horoscop 4-11 noiembrie 2024, cu Cristina Demetrescu: zodia care va reuși să mute munții din loc! Succes pe toate planurile

În săptămâna 4-11 noiembrie 2024, Cristina Demetrescu a explicat că intrarea lui Marte în zodia…

30 de minute ago

Arges: O pacientă de 69 de ani a primit o nouă șansă la viață, după ce a suferit o intervenție chirurgicală, în premieră

La Spitalul Orășenesc Mioveni din județul Argeș a fost realizată o intervenție chirurgicală remarcabilă în…

50 de minute ago

Anunț oficial, extrem de important, de la Ministrul Muncii: cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, unii pensionari din România vor beneficia de o majorare a…

o oră ago

Cum va fi IARNA 2024-2025 în Europa? Prognoza METEO – impactul fenomenului La Niña

Meteorologii au emis noi prognoze pentru iarna 2024-2025, care va aduce surprize. Deși vom avea…

2 ore ago

România are nevoie de un program național de dezvoltare a industriei farmaceutice

Investiția în cercetare-dezvoltare la nivelul industriei farmaceutice inovatoare reprezintă unul dintre factorii majori care contribuie…

2 ore ago

Citeste si: