Categories: Ştiri sănătate

Un studiu finlandez a evidenţiat o legătură între un vaccin antigripal şi narcolepsie la adulţi

Un nou studiu finlandez a confirmat că vaccinul Pandemrix /producător GlaxoSmithKline/, folosit pe scară largă împotriva gripei pandemice A (H1N1) în 2009, creşte riscul apariţiei narcolepsiei la adulţi, relatează AFP.

O serie de alte studii anterioare au arătat existenţa unei legături la copii între acest vaccin şi narcolepsie, o boală rară caracterizată prin somnolenţă excesivă în timpul zilei, cu accese incontrolabile de somn. Ea poate fi însoţită şi de pierderi bruşte ale tonusului muscular (cataplexie).

Potrivit Institutului naţional de sănătate al Finlandei, THL, această legătură există şi în cazul adulţilor. ‘La adulţi cu vârsta între 20 şi 64 de ani cărora li s-a administrat Pandemrix, riscul dezvoltării narcolepsiei a crescut de 3 până la 5 ori, comparativ cu persoanele nevaccinate’, a indicat într-un comunicat institutul finlandez.

Totuşi, riscul contractării acestei maladii de către adulţi – 1 la o sută de mii – este de şase ori mai mic decât cel prezentat de copii.

Un studiu francez coordonat de Inserm /Institutul naţional de sănătate şi cercetări medicale/ şi Centrul clinic universitar din Bordeaux /Franţa/ a conchis în septembrie anul trecut că riscul dezvoltării narcolepsiei de către persoane vaccinate cu Pandemrix este de patru ori mai mare decât în cazul celor nevaccinate, dar cu menţiunea că mai sunt necesare şi alte studii pentru a stabili existenţa unei asociaţii în cazul adulţilor.

Finlanda şi Suedia au constatat o înmulţire a cazurilor de narcolepsie după campanii de vaccinare cu Pandemrix. Circa 200 de suedezi şi 79 de finlandezi între 4 şi 19 ani au contractat această boală, iar guvernele celor două ţări au hotărât să le acorde despăgubiri bolnavilor şi să lanseze studii privind legătura între boală şi vaccin

 

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

4 minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Citeste si: