Din cuprinsul articolului
Potrivit Rador, o mare parte din populația S.U.A. refuză imunizarea, ca urmare a dezinformării și temerilor legate de siguranța vaccinului anticoronavirus. Acest lucru poate pune în pericol evoluția contextului pandemic din Statele unite ale Americii. Sondajul a fost evidențiat prin opiniile americanilor asupra formulelor farmaceutice anti-Covid, susține Rai News.
Un sfert dintre americanii adulți nu vor să fie vaccinați împotriva coronavirusului, iar un alt sfert nu au decis încă, rezultă din sondajul realizat de Associated Press-Center for Public Affairs Research şi publicat de The Guardian.
În ciuda progreselor înregistrate de vaccinuri, rezultatele nu sunt cu mult diferite faţă de cele ale sondajului din luna mai. În sondajul efectuat pe 1.117 adulți americani în perioada 3-7 decembrie, aproximativ 3 din 10 au spus că sunt foarte, sau extrem de încrezători că primele vaccinuri disponibile au fost testate corespunzător ca siguranță și eficacitate. Numai că un număr similar de oameni au spus că nu au aceeași încredere.
Restul persoanelor intervievate au fost echidistante de aceste două extreme. Dintre cei care nu doresc să se vaccineze, aproximativ 3 din 10 au spus că nu sunt îngrijorați de eventualitatea de a se îmbolnăvi grav de coronavirus și aproximativ un sfert au afirmat că epidemia nu este atât de gravă pe cât spun experții.
Aproximativ 7 din 10 din cei care au declarat că nu vor să fie vaccinați sunt îngrijorați de efectele secundare și preferă să aștepte următoarea campanie de vaccinare.
Se pare că reticența față de virus este o problemă reală, la nivel mondial. Oamenii nu sunt siguri de modul în care vaccinul a fost dezvoltat într-un timp atât de scurt, motiv pentru care presupun că formula acestuia nu este sigură. Totuși, oficialii au raportat efecte adverse minore în faza 3 a studiilor și susțin că nu sunt un pericol pentru sănătatea persoanelor imunizate.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…