Din cuprinsul articolului
Majoritatea afecţiunilor hepatice sunt asimptomatice până la apariţia complicaţiilor serioase şi, de aceea, medicii atrag atenţia că este important să fie depistate din timp toate semnalele transmise de corp.
„Dacă o persoană se plânge că are dureri în zona ficatului şi a făcut icter, adică pielea şi irisul ochilor s-au îngălbenit, înseamnă că deja s-a ajuns în stadiul de fibrozare, fiind vorba de apariţia leziunilor la nivelul ţesuturilor hepatice, pentru că nu există receptori de durere în ficat.
Cum reacţionează ficatul supraîncărcat cu toxine
De reţinut: dacă ficatul este supraîncărcat cu toxine fie din mediu, fie din medicamentele administrate pe termen lung – este imperios necesar să faceţi un set de analize şi o echografie abdominală pentru a verifica dacă cumva există o afecţiune hepatică instalată, atrag atenţia medicii.
Specialiştii se ghidează în fixarea diagnosticului, pe lângă analizele specifice, şi de o serie de semne şi simptome. Unul dintre acestea este mâncărimea pielii în timpul nopţii, care se datorează perturbării fluxului de secreţie biliară în ficat.
Ca şi regulă, în timpul nopţii apar mâncărimi în palme şi în tălpi, dar şi în zonele dintre degetele mâinilor şi picioarelor, uneori cu o intensitate care perturbă somnul bolnavului. Doctorii spun că este aşa-numita „mâncărime nespecifică a ficatului”, provocată de acumularea de pigmenţi de bilă care irită terminaţiile nervoase.
De menţionat, potrivit specialiştilor, că mâncărimea asociată cu o boală de ficat nu duce la apariţia eczemelor. De altfel, apariţia pruritului si descuamarea pielii este explicată prin faptul că un ficat bolnav poate perturba fluxul de fluide din organism.
Alte simptome ale bolilor hepatice
- senzație acută de oboseală;
- lipsă de energie;
- senzaţia de gust amar;
- dureri în zona abdomenului;
- dureri în zona subcostală;
- mâncărimi ale pielii;
- inflamarea zonei din partea dreaptă a abdomenului;
- apetit scăzut;
- scăderea în greutate;
- apariţia icterului;
- decoloarea urinei şi a materiilor fecale;
- senzație de greață.
Analize de sânge recomandate
- enzimele hepatice – aspartataminotransferaze (AST), alaninaminotransferaze (ALT);
- lipidele serice – colesterol, trigliceride;
- glicemia – glucoza serică;
- markerii virali – anticorpi Anti VHC (virusul hepatitei C), AgHBs (virusul hepatitei B).