Din cuprinsul articolului
Savantul chinez Bing Liu a fost ucis în locuința sa din Statele Unite ale Americii. Potrivit colegilor săi, acesta studia coronavirusul si era pe punctul de a face descoperiri importante. Bing Liu era profesor de la Universitatea din Pittsburgh, Statele Unite și se ocupa de coronavirus când a fost împușcat mortal la domiciliul său, a informat BBC miercuri, 6 mai. Atacatorul s-ar fi sinucis. Deşi poliția nu a găsit nicio dovadă care să lege crima de cercetările sale, moartea lui alimentează teoriile conspirației.
Trupul lui Bing Liu a fost găsit sâmbătă la domiciliul său, prezentând răni produse prin împuşcare la nivelul capului, gâtului, trunchiului și extremităților, potrivit Departamentului de Poliție al districtului Ross.
Savantul, născut în China, și-a obținut doctoratul la Singapore înainte de a lucra în Statele Unite. Într-un comunicat, colegii săi au scris: „Bing era pe punctul de a face descoperiri importante pentru a înțelege mecanismele celulare care însoțesc infecția cu Sars-CoV-2”.
Un alt bărbat a fost găsit mort într-o mașină aflată în apropiere. Poliția crede că acesta l-a ucis pe Bing Liu înainte de a se sinucide. Potrivit BBC, este vorba de Hao Gu, un inginer informatician în vârstă de 46 de ani.
Mass-media britanică raportează că ancheta a stabilit că cei doi bărbați se cunoșteau și că această crimă urmată de sinucidere este rezultatul „unei lungi dispute legate de o parteneră intimă”. În prezent, nu există „nicio dovadă” care să lege cazul de cercetările lui Bing Liu și de criza Covid-19.
Cu toate acestea, moartea lui Bing Liu a agitat spiritele conspirative, relatează BBC. „Pare ceva desprins din filmul ‘Misiune imposibilă’. Poate că el a constatat că virusul provine dintr-un laborator american”, a scris un utilizator al rețelei de socializare chineze Weibo, reluând acuzațiile fără dovezi ale guvernului chinez.
De asemenea, unii speculează că cercetătorul a fost vizat pentru că s-a născut în China. Totuşi, potrivit CNN, poliția nu a găsit nicio dovadă în acest sens.
Alții de pe Twitter au emis ipoteze potrivit cărora guvernul chinez sau cel american au jucat un rol în moartea savantului.
Membrii Școlii de Medicină a Universității din Pittsburgh au promis că vor completa cercetările lui Bing Liu „în speranța de a-i aduce un omagiu excelenței sale științifice”.
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…