Categories: Stil de viaţă

Un renumit doctor american dezvăluie secretul tinereții veșnice. ”Renunțați la acest aliment considerat sănătos! Conține cele mai multe chimicale și metale grele”

Un renumit doctor american dezvăluie secretul tinereții veșnice. Primele riduri apar la vârsta de 20 de ani, iar cu timpul ele devin mai evidente. Procesul de îmbătrânire este continuu, dar poate fi încetinit, iar efectele lui pot fi diminuate.

Brian Clement promovează medicina progresivă la nivel internaţional şi este directorul Hippocrates Health Institute din Florida, SUA.

Renumitul doctor a susținut o conferință în România pe tema cum să-ți păstrezi organismul tânăr cât mai mult. În exclusivitate pentru Doctorul zilei, el a vorbit despre cum poți face să nu conteze că anii „din buletin” se tot adună.

Un renumit doctor american dezvăluie secretul tinereții veșnice

– Doctorul Zilei: La ce trebuie să fim atenți?

– Dr. Brian Clement: Încă din 1930, nu de acum, au existat sute și sute de studii despre diminuarea efectelor în procesul de îmbătrânire. Toate aceste studii, cu care sunt de acord chiar și cei mai conservatori dintre cercetători, au un punct comun: alimentația trebuie bazată pe un aport caloric scăzut și pe substanțe nutritive bogate, astfel îți poți prelungi viața.

– Care sunt, concret, primii pași?

– Sunt multe mituri. Unele alimente sănătoase sunt de fapt foarte periculoase și trebuie să renunțăm la ele. Trebuie să înțelegem că alimentația este un proces care ține mai mult de o nevoie psihică decât de nevoile noastre curente. Trebuie să învățăm cum să ne controlăm emoțiile când alegem ce mâncăm. În primul rând, renunțăm la alimentele procesate și la cele de tip fast-food. Sunt într-adevăr cele care ne supun unor riscuri imense.

– Puteți să spulberați un mit despre un aliment?

– Da. Peștele este un aliment care nu este sănătos. Nu este o sursă bună de omega. Astăzi, el este cel mai periculos aliment de pe planetă. El conține cel mai ridicat nivel de chimicale și metale grele în comparație cu orice altă viețuitoare de pe pământ, inclusiv omul. Peștele mic este mâncat de peștele mare, peștele mare de unul și mai mare și într-un final, de noi, oamenii.

Un renumit doctor american dezvăluie secretul tinereții veșnice

– Practic, ce dietă recomandați?

Dieta raw-vegană este cheia către o viață mai bună și mai lungă. Studiile pe care noi le-am făcut arată că legumele, vlăstarii sau algele ajută la păstrarea membranei celulei și, astfel, încetinesc procesul de îmbătrânire. Majoritatea oamenilor sunt ceea ce mănâncă, dar secretul longevității constă în diminuarea exceselor. O dietă echilibrată și bogată în nutrienți are un efect benefic asupra calității și longevității vieții. De-a lungul timpului oamenii au uitat să aibă grijă de ei și au uitat de faptul că tinerețea vine de la interior către exterior, suntem ceea ce mâncăm.

– Dieta raw-vegană poate determina și alte schimbări?

– Pe parcursul a peste 40 de ani de studii, tratamente și cărți scrise sunt martorul schimbărilor impresionante care se produc când îți echilibrezi alimentația. Am făcut sute de studii şi observaţii referitoare la modul în care mâncarea contribuie la menţinerea unei vieţi sănătoase şi la vindecarea sau ameliorarea multor afecţiuni, chiar și a cancerului. Rezultatele sunt obținute în practică, nu doar în teorie.

Alimentele care te mențin tânăr

Creier: semințele de cânepă ajută la regenerarea celulară și păstrează echilibrul intestinal.

■ Piele, păr și oase: lemon grass și coada calului. Sunt două ierburi care pot fi utilizate pentru a face ceai și conțin o cantitate mare de siliciu.

■ Ochi și intestine: varza – conține o cantitate considerabilă de beta-caroten.

■ Ochi și sistemul cardio vascular: semințele de ardei iute.

Recent Posts

Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024: Zodia care primește o veste neașteptată

Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024. Săptămâna următoare promite să fie una intensă pentru toate zodiile,…

o oră ago

Avertismentul unui medic: Acest tip de cartofi te pot ucide. Cum îi recunoști

Un medic din Singapore trage un semnal de alarmă cu privire la consumul de cartofi…

2 ore ago

Angela Similea și-ar fi pierdut casa din cauza datoriilor. Unde a ajuns să locuiască artista

La 78 de ani, Angela Similea trece printr-o perioadă dificilă. După moartea celui de-al patrulea…

2 ore ago

Dana Budeanu s-ar fi căsătorit în secret cu fiul unui politician influent

Potrivit unei serii de dezvăluiri surprinzătoare Dana Budeanu, cunoscută pentru opiniile sale controversate, ar fi…

3 ore ago

Trucul care te ajută să previi formarea mucegaiului în borcanele de zacuscă

Zacusca ta se poate menține proaspătă mai mult timp! Află cum să previi formarea mucegaiului…

3 ore ago

Aceste pensii vor fi recalculate după o nouă formulă – ce sume vor primi în plus beneficiarii

Parlamentul a adoptat o nouă formulă de recalculare pentru pensiile militare, promițând creșteri semnificative pentru…

4 ore ago

Citeste si: