Sari la conținut

Un profesor japonez de la Universitatea Yale propune sinuciderea în masă și suține că eutanasia ar putea deveni obligatorie în viitor

Un profesor japonez de la Universitatea Yale propune sinuciderea în masă și suține că eutanasia ar putea deveni obligatorie în viitor. El a stârnit indignare și revoltă pe rețelele de socializare sugerând că singura modalitate de a face față îmbătrânirii rapide a populației din Japonia este sinuciderea în masă și epurarea celor bătrâni și neputincioși.

Yusuke Narita, profesor de economie la Yale University, și-a apărat opiniile într-un editorial din New York Times în acest weekend, după ce a făcut propunerile anterior la un program de știri.

„Simt că singura soluție este destul de clară”, a spus el. „În cele din urmă, nu este vorba de sinuciderea în masă și de un „seppuku” făcut de persoanele în vârstă?”, s-a întrebat Narita, potrivit Daily Mail.

Ce este seppuku și ce semnificație are

Seppuku (sau harachiri) desemnează un mod de sinucidere prin spintecarea pântecelui cu pumnalul sau cu sabia, practicat mai ales de samuraii japonezi. Această practică tradițională a fost abolită prin lege în anul 1868.

Seppuku este o ceremonie sacră care își are rădăcinile în perioada antică a Japoniei și care a rămas rezervată doar clasei privilegiate a samurailor. Când un conducător murea, subordonații acestuia îl urmau prin seppuku pentru a-și dovedi loialitatea și demnitatea.

Seppuku mai era folosit și ca mijloc de corectare a unei greșeli printr-o moarte onorabilă.

În Japonia modernă, actul de sinucidere a căpătat noi înțelesuri. Actul seppuku din opera modernă a căpătat o trăsătură anti-modernă, evidențiată de personajele literare ale lui Yukio Mishima și de propria sa sinucidere.

Narita: eutanasia ar putea deveni obligatorie în viitor

Profesorul Narita a declarat pentru New York Times că declarațiile sale au fost „scos din context”, dar a mai spus că eutanasia ar putea deveni obligatorie în viitor, comentariile sale forțând o reacție dură pe rețelele sociale.

Profesorul susține că acest lucru ar permite generațiilor tinere să-și croiască drum în afaceri, politică și în alte aspecte ale societății pe care generația mai în vârstă refuză să le părăsească.

Japonia are o natalitate scăzută și cea mai mare datorie publică din prima lume. Anul trecut, Japonia și-a văzut populația scăzând cu peste 600.000 de oameni din cauza ratelor de fertilitate în scădere și a îmbătrânirii rapide a populației.

Populația țării a scăzut pentru al unsprezecelea an consecutiv, iar deficitele bugetare sunt în creștere.

Narita, acuzat de ură față de cei vulnerabili

Comentariile lui Yasuke Narita nu numai că i-au înfuriat pe oameni, dar i-au câștigat o audiență nesperată- acum el are peste 569.000 de urmăritori pe Twitter.

El apare frecvent în presa japoneză, iar motto-ul său este următorul: „Lucrurile pe care vi se spune că nu aveți voie să le spuneți sunt de obicei adevărate”.

Comentariile sale au primit o atenție uriașă pe rețelele de socializare, un sociolog proclamându-le drept „ură față de cei vulnerabili”.

Narita a declarat pentru Times că este „în primul rând preocupat de fenomenul din Japonia, unde aceiași magnați continuă să domine lumea politică, industriile tradiționale și mass-media, divertisment/jurnalism timp de mulți ani”.

El admite că modul în care a vorbit despre seppuku poate fi văzut ca o metaforă a modului în care o generație mai în vârstă trebuie să fie eliminată treptat.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel