Categories: Ştiri sănătate

Un preot român ar fi încercat să seducă o minoră în timpul spovedaniei. Fata l-a înregistrat și a făcut publică discuția

Un preot român ar fi încercat să seducă o minoră în timpul spovedaniei. Preotul slujește la biserica din comuna Curcani și a fost înregistrat când își declară dragostea pentru o copilă de 14 ani, potrivit digi24. 

Fata i-a povestit pățania mamei. În ajunul Paștelui, aceasta a sesizat organele de anchetă prin serviciul 112. Cazul a fost adus și la cunoștința Episcopiei Soloboziei și Călărașilor. Acum, comunitatea din Curcani fierbe și așteaptă deznodământul poveștii.

Preot: Eu știu că ție îți place de mine și mie îmi place de tine, da? Adică e o dragoste așa… Nu știu cum să-ți zic… O dragoste mai din priviri! Acum doi ani sau acum trei ani, când ți-am zis că-mi place de tine, ne-am tot privit așa prin biserică și mi-am auzit vorbe că, uite, părintele se uită la fata lui… Poate ai auzit și tu!
Copilă: Am auzit, da!
Preot: Bine, tu ești copil, dar… na. Și-am zis așa, să nu mai mă uit la tine. Dar… totuși. Parcă mă face să mă uit. Nu știu… ochii… Și… acum, ultima oară, te-am întrebat prea dur așa, adică. Poate voiai să zici ceva și nu ai zis.
Copilă: A, nu!
Preot: Ba da!
Copilă: Nu!
Preot: Ba da, voiai să zici ceva.
Copilă: Nu voiam!
Preot: Sigur?
Copilă: Sigur!

Aceasta este conversația pe care preotul paroh din Curcani a avut-o cu o copilă de școală generală din comună chiar la sfânta spovedanie. Postat pe site-urile de socializare, dialogul dintre preot și copil s-a viralizat rapid și-a pus pe jar comunitatea din Curcani. De la Paște încoace, pe ulițe, la șuetă, la răspântii, părintele îndrăgostit e subiectul favorit de discuție.

Recent Posts

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

9 minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

39 de minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

o oră ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

3 ore ago

Citeste si: