Din cuprinsul articolului
Din moși strămoși s-a transmis tradiția că în zile de sărbătoare și duminica nu se spală hainele. În zilele noastre, gospodinele invocă mașina de spălatca fiind cea care se ocupă de astfel activități.
Părintele Iulian Raţă, protopop de Orhei la Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, răspunde la acestă dilemă: este sau nu păcat să speli în zilele de sărbătoare dacă foloseşti maşina de spălat?
De unde provine credinţa că este păcat să faci treburi în gospodărie în zi de sărbătoare
„În vechime, în ziua de duminică, era interzisă chiar şi baia. Ce trebuie noi să înţelegem clar: ca să faci o baie în vechime, trebuia să aprinzi focul, să aduci lemne ca să aprinzi focul, să scoţi cenuşa, să aduci câteva căldări de apă de afară, să aduci vana în care să faci baie, după ce terminai baia, trebuia toată apa asta scoasă afară. Îţi lua o oră, poate şi mai bine, timp care, de fapt, e al lui Dumnezeu. Şi atunci era considerat timp pierdut aiurea.
Dacă revenim în zilele noastre, te trezeşti dimineaţa, te-ai dus sub duş, nu a fost necesar niciun efort pentru pregătirea duşului, apoi îţi vezi de treburile tale”, explică părintele Iulian Raţă.
„Duminica facem acele lucruri pe care nu le putem face în altă zi. Să te trezeşti de dimineaţă, să mănânci, să speli vasele, este absolut firesc. Dar să-ţi treacă prin cap să scoţi toată vesela pentru că trebuie curăţenie generală în dulap, va fi păcat.
Să dai cu aspiratorul după ce ai mâncat şi au căzut nişte firimituri pe jos, este absolut firesc. Dar să te apuce spălatul şi scuturatul covoarelor este o greşeală. Deci duminica facem doar acele lucruri pe care nu putem sub nicio formă lăsa pentru altă zi„, mai spune părintele Raţă.
Deşi părintele nu a răspuns concret la întrebarea dacă e păcat să speli duminica la maşină, dacă respectăm principiul enunţat mai sus („duminica facem doar acele lucruri pe care nu putem sub nicio formă lăsa pentru altă zi„), această activitate ar intra în categoria „păcate”. Asta întrucât, chiar dacă „spală maşina, nu spăl eu„, această acţiune necesită efort din partea noastră: sortarea lucrurilor pentru spălat, apoi scoaterea din maşină şi întinderea lor pe uscător, timp pe care un bun credincios I-l dedică lui Dumnezeu.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…