Sari la conținut

Un preot cu har a zis: „Mi-a apărut Dracul și a zis că se arată în biserică la ora 6”! INCREDIBIL ce s-a întâmplat la ora 6!

Din cuprinsul articolului

„Mi-a apărut Dracul și a zis că se arată în biserică la ora 6”. Așa începe fuboloasa poveste a marelui Părinte Galeriu.

Părintele Constantin Galeriu este unul dintre cei mai mari duhovnici ai țării noastre, iar povestea sa s-a răspândit din generație în generație.

În perioadele imediat de după război, părintele Galeriu a slujit în satul Podul Văleni, din județul Prahova, iar din cauza necazurilor, oamenii nu prea dădeau pe la Biserică. Din acest motiv, Părintele a recurs la o măsură extremă.

Se spune că într-o duminică, la predica, părintele Galeriu le zis celor care au venit la slujba:

„Oameni buni, rugați-vă pentru mine că mi-a apărut dracul și mi-a zis că sâmbătă la șase se arată la noi în Biserică”. Speriați, aceștia au zis: „Bine, Părinte” și s-au dus acasă. Vestea s-a răspândit extrem de repede în tot satul.

Și, sâmbătă, pe la patru și jumătate, au început să apară lume în jurul bisericii. Întâi băbuțele, după aceea copiii, mai la spate așa și oameni mai serioși, să vadă și ei ce drăcovenie o mai fi și asta. Și stau, și stau, și așteaptă și după multă tensiune, la ora șase se face o liniște totală. Ici acolo câte un țipăt că a leșinat cineva. Timpul trece, se face șase și cinci, șase și zece, șase și un sfert… Nimic.

În sfârșit, apare Părintele în ușa bisericii și zice cu tristețe: „Fraților, dracu-i tot drac, n-ai ce-i face! Iar ne-a mințit, a zis că vine și nu a venit! Dar mă uit la voi și mă întreb: dacă pentru necuratu’ ați venit atâția, pentru Dumnezeu măcar jumătate nu puteți veni la Biserică?”.

Viața Părintelui Constantin Galeriu

Astăzi, pe 10 august, se împlinesc 19 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Constantin Galeriu (+2003). La înmormântarea sa au participat mii de persoane, în frunte cu Patriarhul Teoctist, însuși. Este înhumat la Biserica Sfântul Silvestru din Capitală.

Între anii 1974-1977 a fost lector, iar între anii 1977-1991 profesor titular la același institut. Din anul 1992 era profesor consultant și conducător de doctorate la Universitatea București.

La 1 ianuarie 1990 a fost numit vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor. A fost profesor la Universitatea din Tîrgoviște, unde a predat Teologie dogmatică, și la Facultatea de Drept a Universității Ecologice din Capitală, unde a predat Istoria și filosofia religiilor.

Între 7 august și 7 septembrie 1950, apoi între 16 august 1952 și 26 octombrie 1953 a fost deținut politic, pentru convingerile sale religioase și umanitare.

În contextul evenimentelor istorice din anii 1989-1990, în calitate de vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și de membru în Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, a militat deopotrivă pentru înnoirea, dezvoltarea și stabilitatea Bisericii Ortodoxe Române.

A fost președinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Națională UNESCO, membru fondator și președinte de onoare al Asociației Filantropice Medical-Creștine „Christiana”, președinte al Editurii „Harisma”, președinte al Asociației „Sf. Stelian – copiii străzii”, președinte al Fundației „Elena Doamna”, membru de onoare al Fundației „Memoria”, președinte executiv al Asociației „Frăția Ortodoxă Română”.

A fost distins cu numeroase premii și distincții, fiind și Doctor Honoris Causa al Universității Ecologice din București. Este autor a numeroase lucrări teologice.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel