Din cuprinsul articolului
Un păr frumos și sănătos este un motiv de mândrie pentru orice femeie. Din păcate, nu toate femeile suntem înzestrate cu o podoabă capilară în mod natural. Dar nu-i nimic! Putem să apelăm la următoarele trucuri și remedii pentru a ne bucura de un păr frumos și sănătos.
Descoperă nevoile părului tău
Nu toate femeile avem părul la fel. Și aici nu ne referim la păr ondulat, creț sau drept. Ne referim la grosimea firului de păr, la culoare , la lungimea acestuia, la moștenirea genetică – elemente ce fac din părul tău o parte unică, așa cum ești și tu.
Cunoscându-ți părul, vei ști ce este mai bine pentru el: când trebuie să îl speli, cu ce trebuie să îl speli, ce produse de îngrijire îi priesc, când și cum crește firul de păr.
Tunde-l o dată la 3 luni
Deși îți dorești un păr lung este important ca acesta să se regenereze și să fie în permanență sănătos. Apelează la serviciile unui stylist și acesta îti va recomanda cât anume trebuie să tai din el. În plus, un păr proaspăt tuns se regenerează și crește mai repede.
Oferă-i hidratarea necesară din interior
Cum putem face acest lucru? Prin consumul de apă și o dietă echilibrată. O hidratare corectă se observă nu doar la nivelul firului de păr, cât și la unghii și la piele. Dacă părul tău este lipsit de vitalitate, acesta ar putea fi unul din motive.
Ai grijă cum îl descurci
Este important înainte de toate să folosim o perie care să fie blândă cu firul nostru de păr. Atunci când îl descâlcești, este recomandat să pornești de la vârfuri și să urci treptat spre rădăcină. În caz contrar, smulgând firul de păr, slăbim rădăcina și ne vom confrunta cu căderea lui. Este recomandat să ne descâlcim părul de două ori pe zi – dimineața și seara.
Cum gestionăm caderea părului?
În spatele acestui proces stau o serie de factori precum: stresul, fumatul, dezechilibru hormonal, infecții ale scalpului.
Masează-ți părul cu ulei – ajută la circulația sângelui către foliculii de păr, dar și la întărirea rădăcinii. Poți folosi ulei de cocos, ulei de măsline, ulei de migdale. Pentru un proces de hidratare adaugă și câteva picături de ulei de rozmarin.
O altă rețetă minune pentru a opri căderea excesivă a părului este sucul de ceapă. Fă-ți o mască de hidratare din 3 linguri de suc de ceapă, o lingură de ulei de măsline și 2 linguri de gel de aloe vera. Părul tău îți va mulțumi.