Din cuprinsul articolului
În urma unui accident suferit, un bărbat dintr-o comună apropiată județului Neamț a fost internat în spital. Analizele efectuate au dezvăluit că acesta era infectat cu stafilococ auriu, o bacterie patogenă. Bărbatul a dat în judecată unitatea medicală, primind 200.000 de euro.
Bărbatul în vârstă de 36 de ani a ajuns la Spitalul Județean Piatra Neamț cu o mână și un picior rupte, suferind două operații. În timpul internării, analizele au arătat că pacientul era infectat cu Staphylococcus aureus. În acțiunea de daune depusă la instanță în 2017, pacientul a susținut că a fost externat fără să fi fost vindecat de infecția nosocomială contractată în spital și fără recomandarea unui tratament de specialitate, ceea ce a avut drept consecință că operația ”nu se vindeca, avea dureri și nicio certitudine de vindecare sau de ameliorare”, scrie ReporterIS.
De precizat că, în paralel cu procesul de daune, V.C.G. a fost trimis în judecată pentru faptul că la momentul accidentului era băut. A fost condamnat cu suspendare și obligat la ore de muncă în folosul comunității, dar, într-un proces ulterior, a fost scutit de obligația din urmă după ce a demonstrat că, în urma tratamentului inadecvat, are un picior mai scurt cu 4,5 centimetri.
După un an și jumătate de chin, bărbatul s-a internat la Clinica de Ortopedie și Traumatologie I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, dată la care analizele au confirmat prezența Staphylococcus aureus MRSA. A primit tratament și s-a vindecat de agentul infecțios multirezistent. Cu această ocazie, reclamantul „a fost informat de medicii care l-au vindecat că tratamentul care-i fusese administrat la pârâtă (Spitalul Piatra Neamț n.r.) cu Tavanic sau Levofloxacina fusese făcut cu un antibiotic mediu, pentru infecții ușoare sau moderate, ceea ce nu era recomandabil, pentru că a determinat reacția bacilului care a devenit mai rezistent și nu putea fi combătut fără tratament perfuzabil în spital de specialitate.” Ulterior, V.C.G. a mai fost internat la Târgu Mureș de două ori.
În acțiune, el a solicitat magistraților să oblige unitatea medicală la plata sumei de 800.000 de euro daune morale și minimum 10.000 de lei prejudiciu material. Cuantumul primei sume a fost justificat de faptul că va trăi toată viața protezat, va avea nevoie de ajutor, medicație și îngrijiri permanente, dar și de intervenții medicale de specialitate, care să adapteze dispozitivele de protezare la evoluția parametrilor organismului.
Spitalul Județean Piatra Neamț a detaliat procedurile medicale la care a fost supus pacientul reclamant și a susținut că declarațiile acestuia sunt eronate. Stafilococul auriu este o bacterie care se întâlnește în mod normal în organismul uman, fiind prezent la aproximativ o treime din populație, susțin membrii spitalului. De asemenea, în jur de 2% din populație este purtătoare sănătoasă de MRSAvarianta care a fost depistată în analizele pacientului. Aceasta este întâlnită la populația sănătoasă care nu frecventează mediile spitalicești.
„(…) în prezenta speță, reclamantul se prezintă la spital cu o fractură deschisă de gambă tip I 1/3 medie gambă stângă cu deplasare, astfel încât au existat condiții favorabile activării bacteriei, care se afla într-o stare latentă în organismul reclamantului”, a fost concluzia pârâtului care a cerut respingerea acțiunii lui V.C.G, pacientul care a acuzat unitatea medicală.
Expertiza IML confirmă că bărbatul s-a infectat în spital
Pe baza acestui raport, instanța a decis că pacientul a avut de suferit din cauza infecției din spital „cu certe consecințe negative asupra modului său de viață. Durerile fizice și intervențiile medicale pentru înlăturarea consecințelor lor generează, de asemenea, suferințe psihice. Toate aceste împrejurări au rezonanță negativă în plan psihic și afectiv.” Prin urmare, magistratul a decis ca acesta să primească daune morale de 200.000 de euro, care urmează a fi plătite de spital, o cerere a acestuia de obligare la plată a unei firme de asigurări cu care avea contract fiind respinsă. Atât V.C.G., cât și spitalul au depus apel împotriva acestei sentințe.
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…