Un pacient cu Covid s-a aruncat în gol de la etajul trei al spitalului. Tocmai fusese vizitat de fiul său
O altă tragedie zguduie din temelii sistemul de sănătate românesc. Un pacient cu Covid s-a aruncat în gol de la etajul trei din spitalul unde era internat. S-a întâmplat la Piatra Neamț, unde, în cursul zilei de marți, 13 aprilie, un pacient internat în Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț s-a aruncat de la etajul 3 al pavilionului vechi.
Bărbatul primise vizita fiului său și după ce acesta a ieșit din salon, a deschis fereastra și s-a aruncat.
Au fost chemate cadrele medicale de la UPU, dar resuscitarea nu a fost posibilă.
„Pacientul a fost declarat decedat și transportat la Medicina Legală. Avea 72 de ani, era internat în secția Paliative, la etajul 3, cu Covid și în stare gravă, dependent de oxigen. Tocmai fusese fiul său în vizită. Așa cum prevede noul ordin de ministru care dă posibilitatea ca pacienții în stare gravă să fie vizitați de rude.
Imediat ce fiul a plecat din salon, pacientul a recurs la acest gest. Am vorbit cu medicul de gardă și nimeni nu-și explică totuși de unde a găsit atâta putere pentru a se arunca de la geam. Regretăm acest incident”, a declarat dr. Cristina Iacob-Atănăsoaie, directorul medical al spitalului, potrivit mesagerulneamt.ro.
Fiul bărbatului ar fi plecat să-i cumpere tatălui său un iaurt şi a fost anuntat telefonic despre tragedie. Bărbatul fusese internat pe 9 aprilie cu Covid și avea două surse de oxigen care să îl ajute să respire.
În urma cu câteva zile bărbatul fusese vizitat şi de unul din preoții spitalului dar nu s-ar fi plâns de nimic. Poliţia a demarat o anchetă iar corpul neînsufleţit a fost ridicat în vederea efectuării necropsiei.
Cum să nu vă mai roadeți unghiile? Unul dintre obiceiurile „urâte” comune este roaderea unghiilor.…
Oamenii se trezesc adesea cu gura uscată sau cu sete extremă, ceea ce le poate…
Credeți că anul 2024 nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor dumneavoastră? Lucrurile vor lua o…
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat companiile să fie pregătite…
Medicii atrag atenţia că secreția de insulină scade noaptea datorită ritmului circadian impus de creier,…
Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale din acest an, a fost votat de peste…