La fiecare 18 secunde, undeva în lume, o persoană își pierde viața din cauza cancerului pulmonar, afecțiune care provoacă cele mai multe decese dintre toate cancerele. Deși specialiștii depun constant eforturi pentru informarea despre factorii de risc, cancerul pulmonar continuă să fie o problemă majoră de sănătate la nivel mondial. Anual, în lume, un oraș de mărimea Bucureștiului dispare din cauza cancerului pulmonar.
În luna de conștientizare a luptei împotriva cancerului pulmonar, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer în parteneriat cu Societatea Română de Pneumologie lansează campania ”Inspiră speranță” pentru a atrage atenția asupra importanței diagnosticării în stadii incipiente a cancerului pulmonar. De asemenea, pacienți care au supraviețuit acestui tip de cancer, dar și aparținători transmit mesaje de încurajare celor ce luptă cu această boală.
În România, în anul 2018, potrivit GLOBOCAN (Global Cancer Observatory), au apărut 11.340 de cazuri noi de cancer pulmonar, dintre care peste 8.000 în rândul bărbaților. La nivel național, cancerul pulmonar este principala cauză de mortalitate oncologică, aproximativ 10.277 de persoane pierzându-și viața din acestei afecțiuni.
”Este o inițiativă foarte importantă a Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România. Supraviețuirea în cancerul pulmonar este în creștere și, de aceea, acest proiect-manifest are ca obiectiv dublarea supraviețuirii la 5 ani în cancerul pulmonar până în anul 2025. De asemenea, vrem să transmitem mesaje de speranță pentru toți pacienții diagnosticați cu acest tip de cancer. În plus, tragem un semnal de alarmă în ceea privește diagnosticarea cancerului pulmonar la timp. Dintre toate formele de cancer care există, acesta face cele mai multe victime în țara noastră. Evoluează rapid, iar prognosticul este unul nefavorabil tocmai din cauza depistării în stadii tardive. Cei mai mulți pacienți ajung la medic, din păcate, atunci când nu se mai poate face nimic. De aceea, avem nevoie de sprijinul autorităților. Cancerul pulmonar trebuie să fie o prioritate pe agenda Ministerului Sănătății. Avem nevoie de o strategie eficientă de prevenție, de depistare precoce, tratament și monitorizare a acestui tip de cancer.”, spune Cezar Irimia, președinte FABC.
Diagnosticul pus la timp poate salva viața
”Este important ca oamenii să se prezinte la medic. Nu doar atunci când au o problemă, ci să vină la consultațiile periodice. Tusea care nu mai trece, expectorația cu sânge, durerile în piept, spate sau umeri, răgușeală și dificultate în respirație sunt simptome care trebuie să îl trimită pe pacient cât mai repede la control la medicul specialist.”, adaugă prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, președintele Societății Române de Pneumologie.
Terapiile țintite și imunoterapia
În ultimii ani, specialiștii au făcut pași importanți în diagnosticul și tratamentul cancerului pulmonar. Terapiile țintite și imunoterapia pot fi o șansă la viață pentru pacienții diagnosticați cu acest tip de cancer, chiar și în stadii avansate.
”Terapiile ţintite şi imunoterapia oferă acum soluţii şi pentru cancerul diagnosticat în stadii tardive, atunci când au apărut metastaze. Managementul corect și eficient al cancerului pulmonar impune un acces cât mai rapid la noile terapii. Doar așa putem crește rata de supraviețuire a acestor pacienți”, spune dr. Daniela Vasile, medic primar oncolog.
„La Bristol Myers-Squibb, activitatea noastră zilnică se concentrează pe ajutorul acordat pacienților în lupta cu bolile grave. Pacientul este în centrul a tot ceea ce facem. Reușim astfel să ne menținem alerți, ne obligăm să furnizăm, cât mai facil, rezultate rapide și inteligente. Noiembrie este luna internațională de conștientizare în privința cancerului pulmonar, ne simțim privilegiați că Bristol Myers-Squibb face parte din Campania Inspiră speranță, din numeroasele eforturi făcute pentru încurajarea cercetărilor din acest domeniu, cât și pentru o mai bună conștientizare în legătură cu această patologie, în rândul comunității noastre.” completează Cătălin Radu, General Manager Bristol Myers-Squibb.
“În majoritatea țărilor europene, supraviețuirea la 5 ani în cancerul pulmonar este în creștere. Printre factorii care contribuie la această realizare se numără creșterea gradului de conștientizare privind simptomele cancerului pulmonar, atât în rândul publicului general, cât și al profesioniștilor din asistența medical primară, accesul la screening și la tratamente inovatoare. Este remarcabilă și exemplară mobilizarea asociațiilor de pacienți pentru promovarea soluțiilor care pot contribui la dublarea supraviețuirea la 5 ani în cancerul pulmonar în România până în 2025 – de la necesitatea adoptării Planului Național de Cancer și a unor politici noi de sănătate, la navigarea pacienților cu cancer pulmonar în sistemul de sănătate și asumarea unor concepte noi precum cel de ‘onco-planificare’. Astfel, de această comunitate de pacienți și aparținători în lupta împotriva cancerului pulmonar, suntem mereu alături”, a declarat Nicolas Renard, Managing Director MSD Romania.