Din cuprinsul articolului
O echipă internațională de cercetători a descoperit că sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS-CoV) este la doar câteva mutații distanță de a deveni o amenințare gravă ce poate duce la declanșarea unei noi pandemii, conform Medical Express.
Cercetarea a fost descrisă de experți în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), unde au explicat mutațiile pe care le suferă virusul MERS-CoV.
MERS-CoV a apărut pentru prima dată în 2012 în Arabia Saudită. Testele au arătat că virusul este letal, după ce aproximativ 40% dintre pacienții inițiali au murit din cauza infecțiilor. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că majoritatea infecțiilor provin de la dromaderii care, la rândul lor, au luat luat virusul de la lilieci.
Deși alarmant, focarul MERS-CoV a primit puțină atenție, deoarece nu pare să fie transferabil între oameni. De la izbucnirea inițială, cercetătorii au descoperit că până la 80% din dromedarii care au fost testați – dintre care 70% trăiesc în Africa – au anticorpi pentru MERS-CoV.
Totuși, rămâne un mister care este motivul pentru care nu au fost infectați mai mulți africani, având în vedere numărul mare de dromaderi și interacțiunile lor pe continentul african.
În încercarea de a elucida „misterul“, cercetătorii au colectat probe din mai multe locuri din Orientul Mijlociu și Africa, cu scopul de a găsi tulpinile virusului. Ulterior, au grupat probele din Africa și Orientul Mijlociu în diferiți taxoni.
Apoi, au comparat probele genetic și în condiții de laborator folosind celule pulmonare umane. Au descoperit că variantele originare din cladele arabe erau ușor transmisibile oamenilor, în timp ce variantele colectate în Africa nu erau.
După ce au analizat mai atent, au observat că modificarea prin inginerie genetică a unei variante africane pentru a avea aceiași aminoacizi a permis variantei originare din Africa să infecteze mai ușor celulele umane.
Cercetătorii sugerează motivul pentru care varianta din probele recoltate în Orientul Mijlociu nu s-a mutat încă pentru infectarea oamenilor se datorează comerțului cu dromedari – este practic un singur sens, animalele fiind comercializate din Africa în Orientul Mijlociu. Ei observă că, dacă comerțul se inversează la un moment dat, sau un alt animal devine purtător și este comercializat în Africa, ar putea apărea mutații, declanșând o pandemie mortală.
Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS-CoV) este o boală respiratorie virală cauzată de un coronavirus (Coronavirusul Sindromului Respirator din Orientul Mijlociu sau MERS-CoV) care a fost identificat pentru prima dată în Arabia Saudită în 2012, potrivit OMS. Acesta manifestă forme mai severe la persoanele cu sistem imunitar slăbit, la persoanele în vârstă și la persoanele cu boli cronice precum diabetul, cancerul și bolile pulmonare cronice.
Un caz tipic de MERS-CoV include simptome precum febră, tuse și/sau dificultăți de respirație, simptome gastrointestinale. Pneumonia este frecventă, dar există și persoane infectate cu MERS care au fost raportate ca fiind asimptomatice.
Cazurile severe de MERS-CoV pot include insuficiență respiratorie care necesită ventilație mecanică și sprijin într-o unitate de terapie intensivă.
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…