Categories: Ştiri sănătate

Un nou tratament pentru astmul sever necontrolat, pe lista de medicamente compensate și gratuite

Un nou tratament pentru astmul sever. Începând cu 1 februarie 2022, Dupixent® (substanță activă dupilumab) a intrat pe lista de medicamente compensate 100% cu o nouă indicație și poate fi recomandat de medici pacienților adulți și adolescenți cu vârsta de 12 ani și peste, care suferă de astm sever necontrolat însoțit de inflamație de tip 2, caracterizat conform GINA (Global Initiative for Asthma – Inițiativa Globală pentru Astm).

Dupixent®, dezvoltat de Sanofi în colaborare cu Regeneron, este primul tratament adjuvant de întreținere adresat pacienților cu astm sever însoțit de inflamație de tip 2. Dupixent® este, de asemenea, 100% rambursat și disponibil medicilor și pentru indicația de dermatită atopică moderată spre severă la pacienții adulți și adolescenți cu vârsta de 12 ani și peste și pentru indicația de dermatită atopică severă la copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 11 ani.

Astmul sever necontrolat afectează între 5% și 10% dintre pacienții cu astm bronșic la nivel global

Astmul bronșic este o afecțiune pulmonară cronică cauzată de inflamația căilor respiratorii, care duce la limitarea fluxului de aer. Majoritatea persoanelor cu astm bronșic își pot gestiona eficient boala cu ajutorul medicamentelor de control, cum ar fi inhalatoarele3 sau corticosteroizii orali. 5%-10% dintre pacienți suferă însă de forme severe, necontrolate, cu impact negativ asupra duratei și calității vieții acestora. Persoanele cu astm bronșic sever necontrolat se confruntă cu respirație dificilă și șuierătoare, tuse, scăderea funcției pulmonare și prezintă un risc crescut de apariție a exacerbărilor grave și imprevizibile, care le pot pune viața în pericol și care le pot induce sentimente de îngrijorare și frustrare.

Prof. univ. dr. Roxana Maria Nemeș, medic primar pneumologie:  „Accesul la Dupixent® reprezintă un pas înainte în controlul astmului la pacienții eligibili pentru terapie biologică. Rezultatele studiilor clinice sunt încurajatoare. Conform acestora, Dupixent® reduce cu până la 72% rata anuală a exacerbărilor severe care pot pune viața în pericol2, diminuând sau chiar eliminând nevoia de a administra corticosteroizi orali2.

Funcția pulmonară este îmbunătățită rapid și într-un mod susținut2,3. Până la 75% dintre pacienți au rată bună de răspuns în ceea ce privește respirația, somnul și abilitatea de a participa la diverse activități2. Sunt rezultate foarte importante, care pot prelungi și îmbunătăți semnificativ viața pacienților care suferă de această afecțiune cronică.”

50% până la 70% dintre pacienții adulți cu astm au inflamație de tip 22

Conform estimărilor specialiștilor, 50% până la 70% dintre pacienții adulți cu astm sever au inflamație de tip 2, care joacă un rol important în astmul necontrolat, contribuind la creșterea exacerbărilor și scăderea funcției pulmonare4,5. Dupixent® este un anticorp monoclonal complet uman care blochează timpuriu inflamația de tip 2 și care determină îmbunătățirea rapidă și susținută a funcției pulmonare, iar rezultatele raportate de pacienți în studiile clinice au arătat o îmbunătățire a somnului, capacitatea de a-și relua activitățile fizice și reducerea numărului de vizite la camera de gardă din cauza exacerbărilor severe7.

Doina Mușetescu General Manager divizia Specialty Care Sanofi Romania: „Astmul sever necontrolat reprezintă o povară nu doar pentru pacienți și familiile acestora, ci și pentru sistemul de sănătate.

Inflamația de tip 2 stă la baza și a altor boli, cum ar fi rinosinuzita cronică însoțită de polipoza nazală sau dermatita atopică, și din această cauză sunt frecvente situațiile în care pacienții cu astm sever necontrolat suferă în paralel de una sau mai multe dintre aceste afecțiuni, ceea ce îngreunează semnificativ gestionarea lor de către echipa medicală6.

În plus, numărul de spitalizări este considerabil mai mare și nevoile de îngrijire sunt multiple, punând presiune suplimentară asupra sistemului de sănătate. Avem convingerea că Dupixent® va contribui semnificativ atât la creșterea calității vieții pacienților cu astm sever, cât și la reducerea poverii clinice și economice a acestei afecțiuni, în prezent, la nivel global, aflându-se în tratament cu Dupixent® peste 15.000 de pacienți.”

Dupixent® este recomandat pentru tratamentul de lungă durată în astmul sever. Necesitatea continuării tratamentului trebuie stabilită cel puțin anual, în funcție de evaluarea pe care medicul o efectuează pacientului, în urma evaluării nivelului de control al astmului.

Dupixent® este disponibil în două forme de administrare: seringă preumplută 300 mg sau stilou injector 200 mg și poate fi administrat atât în cabinetul medicului, cât și prin autoadministrare la domiciliu. Totuși, un pacient își poate autoadministra sau persoana care îngrijește pacientul poate administra subcutanat dupilumab, dacă medicul curant stabilește că acest lucru este adecvat. Este recomandat ca prima doză să se administreze sub supraveghere medicală.

Recent Posts

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

16 minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

46 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

12 ore ago

Citeste si: