Din cuprinsul articolului
Medicii de la Spitalul Floreasca au realizat un al treilea implant de inimă artificială parţială, fiind vorba despre un dispozitiv care înlocuieşte ventriculul stâng al inimii.
Medicul Horaţiu Moldovan, care conduce clinica de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti afirmă, că în pofida faptului că există un ”număr limitat” de pacienţi care sunt propuşi pentru o astfel de intervenţie, ”deoarece aceştia necesită o pregătire şi o selecţie specială”, în acest domeniu ”lucrurile se dezvoltă şi activitatea este din ce în ce mai importantă”.
Medicul a explicat la Medika Tv că este vorba despre un ”dispozitiv de asistenţă ventriculară mecanică”, cunoscut drept ”inimă artificială parţială, care înlocuieşte ventriculul stâng al inimii” şi nu în integralitate inima.
”Nu este o noutate, este al treilea implant, există şi experienţe precedente. Primele inimi artificiale de acest tip au fost implantate la Institutul C.C. Iliescu de o echipă condusă la vremea respectivă de profesorul Vasile Cîndea, în anul 2001.
La Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca s-au implantat trei dispozitive de acest fel până acum, ele având rostul de a trata pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă ireductibilă, care nu mai au altă soluţie”, a declarat Horaţiu Moldovan, potrivit News.ro.
El a explicat că primul pacient care a primit un astfel de implant la Spitalul Floreasca, în urmă cu trei ani, ”supravieţuieşte în condiţii optime”. Intervenţia care a avut loc la Spitalul Floreasca este încă un pas către intervenţii mai complicate.
”Experienţa cu implantul de ventricul artificial sau cu dispozitive de asistenţă ventriculară mecanică se leagă de experienţa de transplant cardiac. La Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca există un centru de transplant cardiac, singurul din Bucureşti, care funcţionează şi care are şi o anumită tradiţie.
Primul transplant cardiac din România a fost realizat în acest spital în anul 1999 de doctorul Şerban Brădişteanu şi profesorul Radu Deac. De atunci încoace există o experienţă de câteva zeci de transplanturi, iar această tehnologie completează terapia insuficienţei cardiace şi activitatea de transplant cardiac, completează şi, desigur, dezvoltă lucrurile spre managementul complex medical, intervenţional şi chirurgical al pacienţilor cu insuficienţă cardiacă ireductibilă”, a adăugat medicul.
El a prezentat şi o statistică a intervenţiilor de implant realizate de medici în România. ”La Spitalul Floreasca s-au făcut zece intervenţii de transplant cardiac în ultimii trei ani şi 30 în total. La Institutul Inimii din Târgu Mureş s-au făcut aproximativ o sută de intervenţii de transplant cardiac, deci la nivel naţional este o experienţă de aproximativ 130 de astfel de operaţii.
În mod surprinzător, nu există încă o adresabilitate foarte susţinută faţă de aceste centre, adică pacienţii care ne sunt adresaţi pentru operaţii de transplant şi de implant de ventricul artificial sunt încă în număr limitat deoarece aceştia necesită o pregătire şi o selecţie specială, dar lucrurile se dezvoltă şi activitatea este din ce în ce mai importantă”, a adăugat Horaţiu Moldovan.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…