Din cuprinsul articolului
Un nou studiu vine cu o ipoteză șocantă: pandemia ar fi putut fi evitată! Pandemia gloabală de coronavirus a fost cât pe ce să nu aibă loc, conform unui studiu lansat pe piață și citat de către publicația CNN. Cercetătorii care se ocupă cu studiul apariției virusului în China au calculat că cel mai probabil prima infectare la om a avut loc cel mai devreme în octombrie 2019. În plus, modelul lor a mai arătat ceva: virusul avea șanse mici să declanșeze o pandemie.
Se pare că doar ghinionul și condițiile de ambalare a fructelor de mare din piața Huanan din Wuhan – locul unde se pare că ar fi început pandemia – a dat virusului șansa de care a avut nevoie să se extindă la nivel global, după cum au raporat cercetătorii studiului în revista Science.
„A fost furtuna perfectă – acum știm că virusul a avut nevoie de o breșă sau două pentru a se răspândi în felul acesta”, a declarat Michael Worobey, profesor de biologie evolutivă la Universitatea din Arizona, care a participat la studiu.
„Dacă lucrurile ar fi fost cu foarte puțin diferite, dacă persoana care a dus virusul în piața din Wuhan ar fi decis să nu meargă în ziua aceea sau dacă ar fi fost prea bolnavă pentru a ieși din casă, probabil că răspândirea nu ar fi avut loc. Poate nici n-am fi știut vreodată despre asta”, a mai spus el.
Echipa a folosit datări moleculare, folosind rata mutațiilor în curs pentru a calcula cât timp a existat virusul. De asemenea, au dezvoltat modele matematice care să explice cum și când s-a răspândit virusul.
„Studiul nostru a vrut să stabilească de când circulă virusul SARS-CoV-2 în China, înainte de a fi descoperit”, a declarat Joel Wertheim, profesor asociat de boli infecțioase la Universitatea din California.
„Pentru a răspunde la această întrebare, am combinat trei informații importante: cum s-a răspândit virusul în Wuhan înainte de lockdown, diversitatea genetică a virusului în China și date despre primele cazuri de COVID din China. Combinând aceste informații, am putut stabili mijlocul lui octombrie 2019 ca dată limită la care virusul a început să circule în provincia Hubei”.
Dovezile indică cu tărie că virusul nu ar fi putut circula înainte, au spus cercetătorii. Au existat rapoarte din Italia și din alte țări europene care demonstrează că virusul ar fi infectat oameni acolo înainte de octombrie. Studiul de joi arată însă că doar aproximativ o duzină de persoane au fost infectate între octombrie și decembrie, a spus Worobey.
„Având în vedere acest lucru, este greu să conciliez aceste niveluri scăzute de virus în China cu afirmațiile de infecții în Europa și SUA în același timp”, a spus Wertheim într-un comunicat. „Sunt destul de sceptic cu privire la afirmațiile COVID-19 în afara Chinei la acea vreme.”
De la câteva cazuri ici-colo la sfârșitul lui 2019, virusul a „explodat” la nivel global. Potrivit Universității Johns Hopkins, au fost diagnosticati cu coronavirus 121,7 milioane de oameni și a ucis aproape 2,7 milioane. SUA a fost de departe cea mai afectată țară, cu aproape 30 de milioane de cazuri diagnosticate și aproape 540.000 de decese.
Studiul nu arată care animal a fost sursa virusului. Dovezile genetice arată că liliecii poartă un virus strâns legat și sugerează, de asemenea, că o altă specie intermediară de animal a fost probabil infectată și a transmis virusul către o ființă umană undeva.
Asta se intampla. Centrele SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor urmăresc în mod regulat și raportează cazuri de noi tulpini de gripă care infectează persoane care participă la târgurile județene și interacționează cu porcii, de exemplu. Dar până acum, niciuna dintre aceste infecții nu a dus la o epidemie sau chiar la un focar.
Pentru asta este nevoie ca o persoană infectată să aibă o mulțime de contacte cu alți oameni – cum ar fi o piață alimentară superaglomerată.
„Dacă virusul nu este atât de norocos să întâlnească aceste condiții, chiar și un virus bine adaptat poate dispărea”, a mai spus Worobey.
„Acest lucru îți dă o altă perspectivă – astfel de evenimente probabil au loc mult mai des decât știm noi. Doar că pur și simplu nu au această finalitate și nu aflăm niciodată despre ele”.
În schimb, s-a întâmplat cu COVID-19.
În modelele matematice ale cercetătorilor, virusul s-a dezvoltat în pandemie doar în 30% din simulări. În celelalte cazuri, virusul a dispărut pur și simplu după ce a infectat câțiva oameni.
„Ceea ce s-a întâmplat aici – virusul a infectat un număr mic de oameni în octombrie, noiembrie și decembrie 2019, până când a ajuns în piața alimentară din Wuhan”, a explicat Worobey.
Este probabil că piața nu e locul unde s-a produs prima infecție, ci locul unde infectările s-au amplificat.
Având în vedere cât de puțin timp a existat virusul, este remarcabil faptul că a fost identificat atât de repede, a spus Worobey.
„A fost destul de clar ceva timp în decembrie, înainte de a exista un grup suficient de mare de persoane infectate, încât există șansa de a descoperi un nou virus”, a spus el. Până în ianuarie 2020, acesta fusese secvențiat și caracterizat.
Totuși, era prea târziu, probabil din cauză că virusul nu este destul de mortal. Primul virus SARS a omorât circa 10% din victimele sale în timpul pandmiei din 2002-2004, îninate de a fi oprit în urma unui efort concertat la nivel global.
„Noi, comunitatea științifică, eram conștienți de potențialul pandemic al unui patogen cu virulență moderată, dar foarte transmisibil. Însă sistemul nostru de a raporta bolile este condiționat în a detecta virusuri la pacienți spitalizați sau decedați. În mod clar, acest lucru nu a fost de ajuns pentru a opri COVID-19”, a explicat Joel Wertheim pentru CNN.
Un nou val de aer polar urmează să lovească România începând de vineri, 8 noiembrie.…
Cristina Demetrescu vine cu o serie de sfaturi utile importante adresate zodiilor în următoarele zile.…
Aproximativ 700.000 de pensii din sistemul public vor fi înghețate la 1 ianuarie. Este vorba despre…
Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil este celebrată pe 8 noiembrie, fiind ultima sărbătoare cu…
Vedeta Pro TV Adriana Stere a fost diagnosticată, recent, cu febra Q, după ce ar…
Cele mai recente prognoze meteo realizate de site-ul de meteorologie AccuWeather prezintă estimările pentru sezonul…