Sari la conținut

Un nou oraș din România care tratează copiii cu atrofie musculară spinală și adulții cu scleroză multiplă

Copiii bolnavi de atrofie musculară spinală şi adulţii care suferă de scleroză multiplă se pot trata de aceste maladii, începând cu luna august, şi în spitalele publice din Sibiu, fără să mai fie nevoiţi să meargă în centrele din Cluj-Napoca, Târgu Mureş sau Bucureşti, a anunţat miercuri, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS), Vasile Spinean.

„În acest an am reuşit să deschidem două noi programe, e vorba de un program şi un subprogram, un program al bolilor neurologice privind tratamentul bolnavilor cu scleroză multiplă şi o activitate nouă în cadrul programului naţional pentru boli rare, respectiv tratamentul pacienţilor cu atrofie musculară spinală”, a spus, într-o conferinţă de presă, Vasile Spinean.

Potrivit celor de la CJAS Sibiu, în prezent, 20 de pacienţi cu scleroză multiplă urmează să primească tratament la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din oraş şi doi copii cu atrofie musculară spinală vor primi tratamentul cu Spinraza la Spitalul Clinic de Pediatrie.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel