Categories: Ştiri sănătate

Un nou-născut a murit din cauză că n-a fost operat la timp de hernie difragmatică. Ce ar trebui să știe părinții despre această malformație ca să își salveze copiii

O fetița născută prematur, la Cluj, cu o malformație congenitală gravă – hernie diafragmatică a murit pentru că nu a fost operată la timp.

Profesorul Constantin Ciuce, șeful Secției de Chirurgie 1, din cadrul Spitalului Județean Cluj, a declarat că ar fi operat-o pe fetiță, dacă nu s-ar fi izbit de binecunoscuta birocrație românească.

Operația nu a fost făcută, iar fetița a decedat după cinci ore de la naștere, în ambulanța care o transporta între spitale, după o bâlbâială generală. Profesorul Ciuce nu a fost lăsat de managerul spitalului, Petru Șușcă, să opereze pe motiv că nu are specializare în chirurgie pediatrică, așa cum prevăd normele legale. Profesorul Ciuce s-a arătat indignat, mai ales că, în trecut, după cum a declarat, el a mai operat șase copii, care s-au născut cu aceeași gravă malformație, și toți au supraviețuit. „În niciunul dintre aceste șase cazuri nu am fost întrebat niciodată dacă am specialitatea de chirurgie pediatrică. Este vina mea pentru că, de-a lungul timpului, niciun manager și nimeni altcineva nu m-a întrebat din punct de vedere administrativ, și iertați-mă, sigur că par ignorant, dar preocuparea mea a fost perfecționarea profesională și nu legislația. Ori, pe partea profesională, nimeni nu mi-a atras atenția că practic o profesie ilegală!”, a spus chirurgul clujean.

Ce este hernia diafragmatică congenitală

În cazul copiilor cu hernie diafragmatică congenitală, organele din abdomen, intestine, stomac, splină sau ficat se deplasează în torace prin breșa din diafragmă. Din această cauză, plămânii nu se pot dezvolta complet, cauzând hipoplazie pulmonară. Afectarea plămânilor este cu atât mai mare cu cât organele abdominale stau mai mult în torace.

În trecut aproape toţi copiii cu această afecţiune mureau deoarece malformaţia nu era recunoscută şi diagnosticată din timp şi nu existau modalităţi de tratament chirurgical. De-a lungul timpului, şansele de supravieţuire ale unui copil cu hernie diafragmatică congenitală s-au îmbunatătit considerabil, fiind în prezent de aproximativ 50%.

În ce constă intervenția chirurgicală

Intervenția de reparare a defectului congenital depinde de progresul copilului în zilele ulterioare nașterii.

Repoziționarea organelor abdominale se realizează printr-o incizie efectuată pe linie mediană. În acest mod, și diafragmul este reconstruit. Plămânii vor avea spațiul necesar să se dezvolte firesc.

Până la vârsta de 8-9 ani se poate determina o dezvoltare compensatorie a copilului.

Recent Posts

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

3 minute ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

23 de minute ago

Leac din bătrâni pentru ciocurile din călcâie. Lidia Fecioru: După 3-4 aplicări încep să se dizolve

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…

43 de minute ago

Pr. Cleopa: Cel mai mare demon! Îl invoci fără să ştii chiar pe pomelnic

Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…

o oră ago

Vești noi pentru seniori. Ce se întâmplă cu pensionarii care au venituri mai mici de 3.000 de lei

Vești noi pentru seniori. Seniorii cu venituri mai mici de 3.000 de lei ar putea…

o oră ago

Ce trebuie să faci în primele 24 de ore de răceală sau gripă. Așa scapi rapid de SIMPTOME

Ce trebuie să faci în primele 24 de ore de răceală sau gripă. Pentru că…

2 ore ago

Citeste si: