Un medicament care face ca o serie de tipuri de cancer să devină mult mai vulnerabile în faţa sistemului imunitar al organismului a fost testat cu succes pe 68 de pacienţi cu cancer la vezica urinară, a căror stare de sănătate s-a îmbunătăţit, iar doi dintre ei s-au vindecat total, potrivit bbc.com.
Noul medicament, produs de compania Roche, elimină „camuflajul” celulelor canceroase, prin care tumorile se ascund de sistemul imunitar. În cadrul studiului clinic, ale cărui rezultate au fost publicate în revista Nature, unii pacienţi s-au refăcut complet, după ce fuseseră diagnosticaţi cu cancer la vezica urinară în fază terminală.
Noul tratament face parte dintr-un domeniu relativ nou, al imunoterapiei.
Sistemul imunitar funcţionează în strânsă legătură cu o serie de compuşi chimici din organism, care încurajează un răspuns puternic al sistemului, în timp ce alţi compuşi temperează reacţia imunologică.
Tumorile canceroase pot să se folosească de acestea pentru a se ascunde de sistemul imunitar.
Una dintre modalităţile prin care tumorile scapă de acţiunea sistemului imunitar este folosirea unei proteine, numite PD-L1, care este în mod normal utilizată pentru prevenirea bolilor autoimune.
O echipă de cercetători internaţională a testat un medicament, produs de Roche, pentru a bloca proteina PD-L1, în cazul a 68 de pacienţi cu cancer la vezica urinară în stare avansată.
Toţi pacienţii urmaseră chimioterapie şi li se spusese că mai au de trăit între şase şi opt luni.
Mai mult de jumătate dintre pacienţi, ale căror tumori foloseau PD-L1 pentru a se ascunde de sistemul imunitar, au prezentat semne de însănătoşire. În cazul a doi dintre pacienţi, medicii au descoperit că nu mai prezentau niciun semn privind cancerul de care suferiseră înainte de tratament.
Unul din zece pacienţi a răspuns terapiei experimentale, chiar dacă PD-L1 nu era prezentă în tumorile canceroase.
„Timp de 30 de ani, nu au existat medicamente împotriva cancerului la vezica urinară. Tumorile îşi dezvoltă un strat de camuflaj, folosind PD-L1, iar, prin îndepărtarea acestui camuflaj, tumorile devin uşor identificabile. Un subgrup de pacienţi prezintă semne extrem de bune privind starea de sănătate”, a declarat Tom Powles, oncolog la Barts Cancer Institute şi parte a echipei de cercetători.
Compania Roche nu a finanţat echipa de cercetare de la Barts Cancer Institute.
Medicamentul a fost catalogat drept „terapie inovatoare” în Statele Unite şi ar putea fi folosit pe scară largă în spitalele americane începând din 2015, dacă rezultatele unui studiu clinic mai extins vor da rezultate asemănătoare.
Pentru a fi utilizat în Europa, medicamentul trebuie inclus într-o serie mult mai largă de teste clinice aleatorii.