Din cuprinsul articolului
Cu toate că meteorologii ANM au anunțat inițial o încălzire ușoară a vremii în această săptămână, valorile termice se mențin scăzute, iar cele 17 grade care erau promise nu s-au adeverit încă. Soarele și-a făcut apariția în weekend, însă de luni ne pregătim din nou pentru iarnă.
Diminețile și serile sunt extrem de friguroase în mare parte din țară, cu valori sub pragul de îngheț, și după ce săptămâna trecută au fost ploi aproape zilnic, ultimele vești sunt tot proaste.
Se așteaptă unele averse începând de luni seară în partea de nord și nord-vest a țării, în timp ce în zonele montane înalte se așteaptă ninsori. În celelalte părți ale țării, va fi vreme răcoroasă noaptea și dimineața, în multe zone fiind ceață.
„O altă rundă de ploi va începe marți seara în vest și sud-vest. În timpul nopții, ploile se vor muta spre regiunile nordice și centrale, iar vântul se va intensifica progresiv în jumătatea nordică a țării, cu rafale de până la 50 – 70 km/h în zonele joase și 90 – 120 km/h la munte.
Un front rece puternic va traversa România de la vest spre est, de miercuri până joi, 20-21 noiembrie. La început, ploile vor cuprinde regiunile vestice, dar odată cu frontul va pătrunde o masă de aer mult mai rece, așa că la munte și zonele mai înalte de deal și podiș, mai ales din estul Transilvaniei, iar trecător și în rest, vor fi intervale cu lapoviță și ninsoare.”, anunță specialiștii de la meteoradar.ro.
Încă un ciclon este pe punctul să lovească România, astfel că până la sfârșitul săptămânii ne putem confrunta cu un nou episod de iarnă. În prezent, majoritatea modelelor de prognoză anunță ninsori extinse în jumătatea de nord a țării și inclusiv un strat de zăpadă relativ gros în anumite regiuni.
Totuși, încă nu se cunoaște traiectoria exactă a ciclonului, astfel că situația s-ar putea modifica mult înainte de această dată. In general, o traiectorie mai sudică presupune că aerul mai rece poate să pătrundă mai la sud, deci este probabil să se împrăștie mai multă zăpadă decât în cazul unei traiectorii mai nordice, adaugă meteoradar.ro.
Page: 1 2
4 zodii au noroc cu carul în săptămâna 18-24 noiembrie 2024. Urmează zile de abundență…
Figura lui Iisus a fost un catalizator neîncetat pentru dezbaterile filosofice, teologice și științifice din…
În cele 40 de zile de post, oamenii consumă des cartofi, iar dr. Mihaela Bilic…
60% dintre români au probleme cu greutatea, conform celui mai NOU STUDIU Studiu al Societății…
Idei de mâncăruri și deserturi de pregătit în Postul Crăciunului. Postul Crăciunului este unul dintre…
Înmormântarea lui Silviu Prigoană este în continuare acoperită de mister. Adriana Bahmuțeanu pretinde că lui…