Din cuprinsul articolului
Un nou centru de vaccinare anti-covid a fost deschis pe Aeroportul Otopeni. Care este avantajul pentru persoanele vaccinate
În data de 2 iunie, a fost deschis un nou centru de vaccinare pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, centru care este amplasat în zona publică a aeroportului, între aerogara de la plecări și cea de la sosiri.
Noul centru de vaccinare dispune de toate dotările și facilitățile, precum: zonă de recepție, triaj medical, zona de administrare a vaccinului și zona de supraveghere post-vaccinare.
Pentru vaccinare este folosit serul Janssen produs de Johnson & Johnson, administrarea vaccinului făcându-se în doză unică.
Un nou centru de vaccinare anti-covid. Care este avantajul pentru persoanele vaccinate
Persoanele vaccinate primesc pe loc dovada imunizării. Directorul General al Companiei Naționale Aeroporturi București a declarat că salariați ai Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) „vor lucra non-stop”, pentru ca fiecare pasager să călătorească în siguranță.
„Deschiderea acestui cabinet de vaccinare în aeroport reprezintă o facilitate pe care o punem la dispoziția tuturor celor care doresc să se imunizeze împotriva acestui virus. Ne alăturăm, astfel, campaniei naționale de vaccinare și susținem toate demersurile menite să stopeze această pandemie ale cărei efecte în transportul aerian au fost dramatice.
Vaccinarea permite deja fiecăruia dintre noi să călătorească din nou în siguranță. Salariați ai CNAB vor lucra non-stop pentru îndeplinirea acestui obiectiv”, a declarat Cosmin Cătălin Peșteșan, Directorul General al Companiei Naționale Aeroporturi București, într-un comunicat de presă.