Sari la conținut

Un monah de la Muntele Athos dezvăluie de ce fac oamenii cancer (VIDEO)

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Mulți preoți avertizează enoriașii să se preocupe de starea lor spirituală și sufletească la fel de mult cum se ocupă de starea corpului.

Părintele Pimen Vlad, starețul Chiliei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos spune că Dumnezeu îngăduie boli ca să îi încerce pe oameni. Monahul a dezvăluit în podcastul ALTCEVA realizat de Adrian Artene de ce unele persoane se îmbolnăvesc de cancer.

Potrivit statisticilor, numărul persoanelor cu cancer din România aflate în evidenţa medicilor a depăşit 550.000.

„Dumnezeu ne vrea smeriţi”

„Dumnezeu ne vrea smeriți. Preferă un păcătos smerit decât un drept mândru. N-ai cum să fii și mândru, și drept. În momentul în care tu te socoți drept, tu deja ești căzut că te-ai înălțat pe mândrie. Noi devenim un fel de dușmani a lui Dumnezeu când ne înălțăm și avem încredere în noi. Dumnezeu ne vrea smeriți.

Uneori îngăduie să cădem în anumite păcate, doar să ne smerim pentru că dacă vede că noi din cauza mândriei începem să ne înălțăm, să facem rău celor din jur, pentru că ne socotim drepți, atunci Dumnezeu ne îngădui o cădere, un necaz, o suferință, o boală, ceva ca să ne smerim.

Și atunci mergem la doctor și ne spune: cancer de gradul trei. Și atunci ai pe listă că mai ai o lună și te duci acasă, te uiți în dreapta, te uiți în stânga și după aia începi să spui «Doamne, am auzit că tu faci minuni».

Și astfel începi să te smerești. Dumnezeu dacă știe că te-ai smerit de ajuns și e de folos, ți-a luat boala”, a spus Părintele Pimen Vlad, potrivit gandul.ro.

E vreodată prea târziu să ne întoarcem fața spre Dumnezeu?

„Prea târziu e după ce am închis ochii și s-a terminat, dar până acolo tot timpul există. Au fost oameni care, indiferent cum și-au trăit viața, în ultimul moment și când și-au dat seama când nu mai au mult, s-au smerit. S-au spovedit și au fost împărtășiți și a doua zi au plecat senini. Dumnezeu ne așteaptă până ultimul moment.

Treaba e că nu știm când e ultima clipă. De asta nu trebuie să amânăm până la bătrânețe. Dar de unde știi că-n noaptea asta nu-ți stă inima? De unde știi că mâine n-ai accident din mașină? De unde știi că nu intervine ceva și s-a terminat? Și ce-ai făcut? (…)

Toate legăturile astea aici, pe pământ, materiale sunt ca niște rădăcini, ca niște frânge care țin de pământ și nu vrem să ne rupem de ele ca să ne ducem în bucurie. Atunci, cu cât avem mai multe legături, cu atâta ne este mai greu să ne desprindem”, a mai spus părintele Pimen Vlad.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel