Categories: Expertul zilei

Un mister medical de zeci de ani, dezlegat de cercetători

Un cercetător american de la Universitatea din Kentucky (UK) a ajutat la rezolvarea unui mister vechi de 60 de ani care privește unul dintre cele mai importante organe ale corpului uman.

Într-un studiu publicat recent în prestigioasa revistă Nature, oamenii de știință au reușit cartografierea unei părți importante a inimii la nivel molecular.

Inima este alcătuită din miliarde de celule, iar fiecare celulă conține mii de structuri mai mici, numite sarcomere. Acestea sunt elementele constitutive ale mușchiului cardiac. În cadrul fiecărui bloc, se află sute de filamente de miozină.

„Fiecare filament are aproximativ 2.000 de molecule aranjate într-o structură foarte complicată pe care oamenii de știință încearcă să o înțeleagă de zeci de ani”, a declarat Kenneth S. Campbell, director de cercetare translațională în cadrul Diviziei de medicină cardiovasculară de la colegiul de medicină al UK.

Imagini 3D cu moleculele inimii

„Știam destul de multe despre moleculele individuale, iar cercetătorii credeau că miozinele ar putea fi aranjate în grupuri de șase, numite coroane, dar nu mai mult dincolo de asta”, notează specialistul,  potrivit sursei citate de 360medical.ro. El a explicat că cea mai interesantă descoperire din această cercetare îl reprezintă faptul că există trei tipuri diferite de coroane.

Cercetătorii cred acum că mușchiul cardiac poate fi controlat cu mai multă precizie decât s-a considerat până la această cercetare. Studiul arată că proteina C de legare a miozinei, o altă proteină care este legată de bolile genetice ale inimii, se află în cadrul structurii, ceea ce oferă un nou nivel de informații despre modul în care sunt aranjate moleculele în inimă.

Colaborând cu cercetători de la facultatea de medicină a Universității din Massachusetts, grupul a realizat reconstrucții 3D ale unei singure particule a filamentelor groase cardiace. Imaginile oferă un nou cadru pentru interpretarea observațiilor structurale, fiziologice și clinice.

Reconstrucția 3D a zonei C, realizată cu o singură particulă, dezvăluie organizarea capetelor și cozilor de titină, cMyBP-C și miozină. Credit: Nature, 2023

Potrivit cercetătorului, acest studiu este important pentru descoperirea de noi terapii medicamentoase pentru bolile cardiace, și oferă o înțelegere mult mai bună a modului în care interacționează moleculele din inimă.

Deziderat: terapii mai bune pentru bolile de inimă

„Suntem interesați de terapii pentru diferite tipuri de insuficiență cardiacă și miopatii, în care mușchii inimii nu funcționează foarte bine”, a explicat Campbell.

„Cercetarea noastră este unul dintre numeroasele proiecte în curs de desfășurare la universitate pentru a ajuta la găsirea unor terapii mai bune pentru bolile de inimă”, a precizat el.

Echipa de cercetare a colectat mostre de inimă donate în scopuri de cercetare de la pacienții care primesc îngrijiri cardiovasculare la UK.

„Acum am construit o resursă uriașă cu aproximativ 15.000 de mostre de la aproape 500 de persoane. De asemenea, împărtășim aceste mostre cu grupuri de cercetare din întreaga lume. Acest studiu din Nature provine din una dintre aceste colaborări”, a menționat Campbell care este specialist în medicina cardiovasculară și fiziologie și directorul Centrului.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

9 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

9 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

10 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

10 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

10 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

11 ore ago

Citeste si: