Sari la conținut

Un metabolism leneș te împiedică să pierzi în greutate. Iată cum să-ți începi ziua ca să-l accelerezi și să arzi mai multe calorii

Metabolismul este responsabil pentru transformarea caloriilor în energie. Cu cât rata metabolică este mai mare, cu atât ardem mai multe calorii. Dacă îți accelerezi metabolismul de dimineață, va rămâne așa pe tot parcursul zilei și vei arde caloriile mai repede.

Începe-ți ziua cu o ceașcă de ceai verde

Ceaiul verde este deja celebru pentru beneficiile sale asupra organismului ajutând în lupta împotriva radicalilor liberi prin bogăția de antioxidanti ai acestei plante. În cura de slăbire ceaiul verde blochează asimilarea grăsimilor și conferă o doză notabilă de energie reducând în același timp pofta de mâncare.O ceaşcă de ceai verde pe zi, bogată în antioxidanţi, creşte metabolismul cu 12%.

Nu sări peste micul dejun

Un studiu publicat în revista Obesity a ajuns la concluzia că persoanele care mănâncă de dimineaţă slăbesc mai uşor decât persoanele care consumă acelaşi număr de calorii pe zi, dar sar peste micul dejun

Exerciții fizice

Vei observa că atunci când faci sport dimineața, vei avea destul de multă energie pe tot parcursul zilei, iar tonusul va fi unul ridicat. Totuși, pentru a avea suficientă energie, ar fi indicat să iei micul dejun în care să incluzi atât carbohidrați, dar și proteine, cu aproximativ 60-90 de minute înainte de exercițiile fizice.

Atunci când nu ai suficient zahăr în sânge pe care să-l transforme în energie, corpul poate converti propriul țesut muscular în energie.

Nu uita să bei apă

Un studiu recent arată că adulţii care beau două pahare de apă înainte de a mânca pierd cu aproape 2 kilograme mai mult decât cei care nu consumă apă înainte de masă.

Cercetarea a fost inclusă într-un raport cu 11 studii asupra impactului pe care consumul de apă îl are pentru diete, trei dintre acestea arătând că apa ajută la pierderea în greutate.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel