Un medic stomatolog trage un semnal de alarmă: Aceasta este combinația ”fatală” care poate duce la cancer oral

În cadrul unuia dintre interviurile LiveDoc, medicul stomatolog Ionuț Leahu a vorbit, printre altele, și despre cauzele cancerului oral. La fel ca majoritatea problemelor cu dinții sau gingiile și cancerul oral apare tot din cauza igienei dentare precare și a obiceiurilor nesănătoase.

”Igiena dentară precară, fumatul și alcoolul reprezintă combinația fatală în ceea ce privește cancerul oral. Fumătorii au mucoasa foarte iritată pentru că aceasta trebuie să se reînnoiască des, iar când celulele se multiplică în acest ritm, e ușor ca una dintre ele să creeze o celulă canceroasă”, a explicat dr. Leahu.

Când vorbim de simptomele acestui neoplasm, medicul avertizează că orice excrescență, sângerare sau senzație de arsură în orice parte a cavității bucale, reprezintă un semnal major de alarmă și e momentul să mergi, de urgență, la dentist.

Tratarea cancerului oral se face, de obicei, prin operații care te pot mutila pe viață. ”Cancerul trebuie scos și trebuie lăsată și o marjă de siguranță de câțiva cm. Și dacă supraviețuiești, ce viață mai ai dacă vei fi nevoit să trăiești fără mandibulă sau fără limbă. De aceea prevenția e cea mai bună, adică să avem o igienă dentară corespunzătoare, să nu fumăm, să mergem regulat la medicul stomatolog”, a completat doctorul.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

5 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

6 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

6 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

7 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

7 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

7 ore ago

Citeste si: