Categories: Stil de viaţă

Un medic român care a slăbit 20 de kilograme într-o lună și jumătate dezvăluie rețeta sa. ”Ca să elimini grăsimea, trebuie să mănânci…”

”Vreau să slăbesc repede 20 de kg”. E posibil, spune medicul Andrei Laslău. El avea 110 kilograme și în doar 45 de zile a reușit să ajungă la 90 de kilograme cu ajutorul dietei ketogenice.

Ce poţi mânca într-o astfel de dietă: salate, legume, carne fiartă sau la cuptor, peşte, brânzeturi, ouă, oleaginoase sau fructe puţin dulci.

Pe la sfârșitul lui noiembrie 2011 era un om cu greutate: 110 kg. “În special carbohidrații mâncați pe la spital m-au făcut de 110 kg – zile de naștere, gărzi cu mâncare proastă, pizza, covrigi”, povestește doctorul.

Sursa: andreilaslau.ro.

După nici două luni, surpriză – Andrei cântarea 90 kg, diferență suficient de mare încât una din colege de la spital să-l întrebe dacă și-a făcut operație de micșorare a stomacului. “Deși nu mă operasem, rezultatele erau cam similare, am slăbit 20 kg în 1,5 luni, lucru care se întâmplă și după o operație de genul ăla”, explica el.

Care a fost secretul slăbirii? Răspunsul este neașteptat: a mâncat mai multe grăsimi și a redus la minimum consumul de carbohidrați. Cu alte cuvinte, a ținut o dietă ketogenică.

“Oamenii cred că mâncând puține grăsimi slăbești, deși este exact pe dos. Ca să elimini grăsimea trebuie să mănânci mai multe grăsimi și să restricționezi carbohidrații, în special zaharurile simple. Și funcționează, cu niște beneficii delicioase.”

Ce înseamnă dieta ketogenică?

Dieta keto nu este restrictivă. Poţi mânca regeşte. Îţi permite orice aliment, la orice oră, dacă îţi este foame. Dieta ketogenică cere ca, din totalul caloriilor zilnice, 65% să provină din grăsimi, 30% din proteine şi 5% din glucide.

Dieta keto permite scăderea semnificativă în greutate, dar păstrează 90% din masa musculară, determină scăderea trigliceridelor, menţine glicemia în limite foarte bune, scade colesterolul rău şi creşte colesterolul bun şi determină scăderea inflamaţiei sistemice. Slăbirea ţine de reacţia organismului fiecăruia.

RECOMANDARI PENTRU MICUL DEJUN

“Micul dejun este cea mai importanta masa a zilei, iar lipsa acesteia are efecte grave: consumarea a excesiv de multe calorii pe la ora 10:00 si pe la pranz, sau si mai grav, consumarea a excesiv de multe calorii la o ora tarzie. Daca acele calorii sunt predominant reprezentate de carbohidrati, dezastrul este inevitabil. Din aceste considerente, micul dejun este OBLIGATORIU. Iar el trebuie sa contina suficiente proteine si grasimi sanatoase si nu excesiv de multi carbohidrati.”(Andrei Laslau pe pagina sa de Facebook)

Ce recomanda medicul Andrei Laslau:

oua fierte, ochiuri sau omleta in diferite combinatii cu diverse tipuri de nuci si branza, eventual si cu legume,

branza telemea – de preferat maturata, cascaval, iaurt simplu, smantana, unt 80-82%,

salam crud uscat – cu limitele de mai sus,

una – doua felii de paine integrala (de preferat facuta in casa, din grau intreg din comert, dar in cantitatea asta nu e o mare problema indiferent de tip),

legume (castravete, rosie, ardei – cele mai usor de folosit),

toate tipurile de nuci si seminte existente pe planeta asta

fructe cu continut redus de zaharuri (kiwi, grepfruit, portocala, mar, fructe de padure, ananas crud);

cateva felii de carne fiarta / la cuptor / prajita (eventual sub forma de sendvis – eu prefer pentru usurinta in utilizare branza / cascavalul cu mentiunea ca imi place sa fie de obicei mai groase ca felia de paine).

IDEI PENTRU PRANZ SI CINA

Piept de pui, putina mazare, caju, nuci – maruntite, unt 82% – proteine de buna calitate, putini carbs, destule grasimi pentru keto, fibre, antioxidanti, fitonutrienti, vitamine, minerale. Mazarea poate fi una din sursele acceptabile de carbo pe keto – low carb, mai ales daca faci si efort (are cam 9% zaharuri, 100-150 de grame nu vor omori pe nimeni). Si fasolea verde este o sursa, dar mie nu-mi place deloc :).

Ficat de pui prajit in ulei, cu apa si usturoi, legume la cuptor gratinate cu unt 82%, cascaval, smantana si ou. Proteine de mare calitate, grasimi suficiente, fibre, fitonutrienti, vitamine, minerale. Ketogenic. Delicios. Satios.  Continuarea pe andreilaslau.ro.

 

Recent Posts

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

22 de minute ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

52 de minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

o oră ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

2 ore ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

3 ore ago

Citeste si: