Potrivit unei cercetări recente, două din zece femei tinere nu şi-au făcut niciodată analizele pentru determinarea nivelului de fier din organism, în vreme ce mai puţin de 10% dintre persoanele intervievate şi-au făcut analizele complete în acest sens anul trecut.
Anemia prin carenţă de fier este o afecţiune des întâlnită în rândul acestei categorii de populaţie, de aceea recomandarea medicilor este efectuarea cu o frecvenţă anuală a testelor necesare în vederea urmării unui tratament corespunzător, recomandat întotdeauna de către medic.
Potrivit rezultatelor cercetării, femeile intervievate cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani, cunosc faptul că anemia poate fi cauzată de lipsa de fier din organism şi sunt conştiente de importanţa unui nivel optim de fier pentru sănătate. Cu toate acestea, deşi aproximativ 60% dintre respondente au menţionat la cel mai recent consult medical efectuat dintr-un alt motiv şi că suferă de lipsă de energie şi de performanţă în activităţile zilnice, precum şi că prezintă o stare de slăbiciune fizică, numai 13% dintre acestea au spus că ar merge special la medic pentru a investiga aceste simptome.
„Fierul este un element indispensabil unei vieți normale, deoarece este necesar pentru producția de energie în toate organele. Mai mult, fierul participă în calitate de catalizator la multe reacții care asigură dezvoltarea și funcționarea normală a organelor. De aceea, atunci când fierul lipsește, întreg organismul suferă, dar anemia – adică scăderea numărului globulelor roșii și a hemoglobinei – apare târziu. Anemia prin carenţă de fier afectează mai ales femeile tinere, înainte de menopauză, deci pe cele active, din cauza pierderilor lunare de sânge, a sarcinii, nașterii și alăptării. Riscul lipsei de fier crește la această categorie de persoane în cazul curelor de slăbire și al dietelor vegetariene greșit aplicate.” declară Prof. Dr. Gabriel Mircescu, Preşedinte al Asociaţiei „Anemia Working Group România”.
Studiul arată percepţia diferită a populatiei feminine faţă de realitatea medicală cu privire la persoanele aflate în grupele de risc ale anemiei prin carenţă de fier. 80% dintre respondente sunt de părere că aceasta este o stare întâlnită mai degrabă în rândul persoanelor în vârstă decât în cazul celor active.
„Anemia prin carenţă de fier se manifestă printr-o stare de oboseală cronică, lipsă de energie şi dureri de cap care duc la o performanţă scăzută în realizarea activităţilor zilnice. Mai mult decât atât, pacientele care suferă de anemie au tenul palid şi prezintă o stare de slăbiciune fizică, stări de ameţeală, probleme digestive şi dereglări menstruale. De asemenea, pot apare modificări ale unghiilor și căderea părului. La copil, mai ales la cei mici, carenţa de fier poate influența dezvoltarea fizică și intelectuală.” completează Prof. Dr. Gabriel Mircescu.
Medicul adaugă: „o situație specială este cea a femeilor gravide. Dacă acestea au carenţă de fier, dezvoltarea fătului în ultimul trimestru de sarcină suferă, iar după naștere cantitatea de fier redusă din laptele matern amplifică tulburările de dezvoltare fizică și intelectuală ale sugarului.”.
Analizele complete pentru evaluarea fierului din organism ar trebui realizate în fiecare an.
„Carenţa de fier poate fi bănuită atunci când sunt remarcate oboseala fizică și psihică nejustificate, paliditate, modificări ale unghiilor și căderea părului. Așa cum am spus, riscul este mai mare la femeile tinere, mai ales la cele gravide și la cele care alăptează. Confirmarea carenţei de fier se face printr-un set de analize de laborator: măsurarea hemoglobinei, evaluarea depozitelor de fier din organism prin determinarea feritinei și a fierului disponibil prin determinarea saturației transferinei. Studiul arată faptul că doar una din patru femei merge la consultaţii anual, în vreme ce 80% din respondente merg la medic mai degrabă pentru urgențe. Este unul din motivele pentru care anemia și deficitul de fier sunt frecvent ignorate și rămân netratate. Tratamentul este extrem de eficient și poate fi făcut cu medicamente administrate pe cale orală sau intravenoasă. Are însă o durată de trei luni, deoarece trebuie asigurată refacerea nu numai a numărului de hematii ci și a depozitelor de fier.” declară Prof. Dr. Gabriel Mircescu.
Studiul a fost efectuat la iniţiativa Asociaţiei „Anemia Working Group România” (AWG), iar rezultatele arată nivelul de cunoştinţe al publicului feminin cu privire la anemia prin carenţă de fier.
Cercetarea face parte din iniţiativa de informare a publicului „Anemia este slăbiciunea ta! Testează-ţi fierul!”, care îşi propune să crească nivelul de cunoştinţe al femeilor active cu privire la anemia prin carenţă de fier şi asupra riscurilor la care pacientele se expun în cazul în care nu corectează această stare printr-un tratament corect, recomandat de medic.
Sfatul specialiştilor din AWG este ca femeile tinere active să ia în considerare starea de anemie atunci când se simt slăbite şi să aducă în discuţia cu medicul lor această afecţiune la următoarea consultaţie.
Potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aproximativ 30% din populaţia din întreaga lume suferă de anemie, 2 miliarde de persoane, iar 50% dintre aceste cazuri sunt corelate cu lipsa unui nivel optim de fier în organism.
Studiul a fost realizat prin aplicarea unui chestionar online la nivel urban, național, pe un număr de 1.184 de respondente cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani.
Horoscopul zilei de miercuri, 6 noiembrie 2024, spune că nativii din zodic traversează o perioadă…
V-ați uitat vreodată la ceas de mai multe ori în timpul zilei exact la 11/11?…
Într-un nou studiu, oamenii de știință americani au descoperit o legătură între viteza de îmbătrânire…
Medicul nutriționist Mihaela Bilic face o serie de recomandări părinților pentru o imunitate mai bună…
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a publicat în premieră o listă care cuprinde 17 agenţi…
Sam Parnia, profesor asociat la Langone Medical Center din cadrul Universității din New York, a…