Din cuprinsul articolului
Dana Roba a fost externată din spital după ce, în urmă cu câteva săptămâni, a fost atacată cu brutalitate de soțul său, care a lovit-o cu ciocanul în cap. După ce a fost operată mai bine de nouă ore, iar medicii au fost rezervați în privința diagnosticului, make-up artrista a reușit să supraviețuiască și să se recupereze.
Cazul Danei Roba a șocat întreaga țara. Celebrul make-up artist a fost lovit cu ciocanul de către soțul ei, în timp ce dormea. A zăcut mai apoi într-o baltă de sânge timp de două ore, iar ulterior bărbatul a sunat la 112 și i-a alertat pe medici și polițiști. Vedeta a ajuns la spital, acolo unde a trecut printr-o operație de mai bine de nouă ore.
Cum a reușit Dana Roba să supraviețuiască
Recent, Dana Roba a fost externată și a vorbit despre starea ei după tragedie. O minune i-a salvat viața, iar un doctor celebrul a explicat, pentru WOWbiz.ro ce înseamnă această minune din punct de vedere medical.
„Este posibil și nu este prima dată când oamenii scapă din astfel de tragedii. Gândiți-vă că au fost accidente rutiere grave din care oamenii au scăpat cu viață. Nu trebuie să confundăm leziunile la nivel osos, adică la nivel parietal, cu ceea ce înseamnă leziuni de substanță cerebrală.
Atâta timp cât partea osoasă este cea preponderent afectată, lucrurile pot fi corectate. Când vorbim despre afectarea țesutului cerebral, atunci avem o problemă, însă depinde foarte mult de gravitate, de organism, evident depinde și de aplicarea rapidă a tratamentului”, a explicat medicul Tudor Ciuhodaru, potrivit sursei citate.
Medicul Tudor Ciuhodaru spune că cel mai mult a contat faptul că leziunile au fost la nivelul oaselor și nu a fost afectată sau a fost afectată extrem de puțin substanța cerebrală. Mai mult decât atât, intervenția rapidă a medicilor și gradul de suportabilitate al organismului sunt la fel de importante.