Categories: Ştiri sănătate

Un medic oncolog a povestit cazul emoționant al unei fetițe bolnave de cancer:”Nu mă tem de moarte, nu m-am născut pentru această viață!”

Un medic specialist oncolog, Dr. Rogério Brandão, a povestit o experiență care i-a marcat viața și care i-a oferit o cu totul altă perspectivă, potrivit site-ului e-communio.ro.

„Ca și medic specialist în oncologie, cu 29 de ani de experiență profesională, pot afirma că am fost crescut și schimbat de dramele trăite de pacienții mei. Nu ne putem cunoaște dimensiunea reală până când, în mijlocul adversitățiilor, nu descoperim că suntem capabili să mergem mult mai departe.

Îmi amintesc cu emoție Spitalul Oncologic din Pernambuco (Brazilia), unde am făcut primii pași ca și profesionist. Am asistat la drama pacienților mei, mici victime nevinovate afectate de cancer. Odată cu nașterea primului meu copil, am început să mă simt inconfortabil, văzând suferința celorlalți copii. Toate acestea, până în ziua în care un înger a venit lângă mine!

Am văzut acel înger în chipul unei fetițe de 11 ani, epuizată de diferite tratamente care au implicat programe chimice și radiații, timp de 2 ani. Dar nu am văzut renunțare în acel mic înger. Am văzut-o plângând de multe ori, am văzut teamă în ochii ei, dar acest lucru este uman!

Într-o zi am ajuns mai devreme la spital și mi-am găsit îngerașul singur în cameră. Am întrebat-o unde este mama ei. Nici chiar astăzi nu reușesc să spun răspunsul pe care mi l-a dat fără a mă emoționa profund”.

„Uneori, mama iese din cameră pentru a plânge în ascuns pe hol. Atunci când eu voi muri, cred că mama mea va fi cuprinsă de nostalgie, dar nu-mi este frică de moarte. Nu m-am născut pentru această viață!”.

„Ce reprezintă moartea pentru tine, dragă? Am întrebat-o”.

„Câteodată, când suntem mici, mergem la culcare în patul părinților noștri, iar a doua zi ne trezim în patul nostru, nu-i așa?”. „În acel moment mi-am amintit de fiicele mele, care în acea perioadă aveau 6 respectiv 8 ani, și exact acest lucru se întâmpla cu ele”.

„Așa este și moartea. Într-o zi voi dormi, iar Tatăl meu va veni să mă ia. Mă voi trezi în casa Sa, în adevărata mea viață!”.

„Am rămas șocat, neștiind ce să mai spun. Am rămas uimit de maturitatea cu care suferința a accelerat spiritualitatea acelui copil.

„Iar mama mea va fi cuprinsă de nostalgie”, a adăugat.

„Emoționat, cu greu stăpânindu-mi lacrimile, am întrebat-o: „Ce este nostalgia pentru tine, dragă?”

„Nostalgia este iubirea care rămâne!”

„Astăzi, la 53 de ani, îi provoc pe toți să dea o definiție mai bună, mai directă și mai simplă a cuvântului „nostalgie”: este iubirea care rămâne!

Îngerașul meu a plecat în urmă cu mulți ani, dar mi-a lăsat o mare lecție care m-a ajutat să-mi îmbunătățesc viața, să încerc să fiu mai uman, mai afectuos cu pacienții mei și să-mi reconsider valorile. Noaptea, când cerul este senin și văd o stea, o numesc „îngerul meu”, care strălucește și luminează în cer.

Mulțumesc, îngeraș, pentru viața pe care am avut-o, pentru lecțiile și pentru ajutorul pe care mi le-ai dat. Ce frumos este că există nostalgia! Iubirea care a rămas este eternă!”

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

9 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

10 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

11 ore ago

Citeste si: