Sari la conținut

Un medic atenționează: Risc major de infarct și atac cerebral pentru cei care au varice

Varicele
sursa foto: doctorul zilei

Complicații varice. Varicele sunt un pericol real pentru sănătatea noastră. Dr. Ștefan Tucă, chirurg: Nu neglijați varicele pentru că pot fi letale. Conform statisticilor, 50 la sută dintre oameni sunt mai mult sau mai puțin afectați de probleme ale circulației venoase periferice.

În timp, circulația deficitară se poate transforma în insuficiență venoasă cronică, ceea ce înseamnă că sângele care circulă prin vene stagnează la nivelul extremităților.

Când sângele stagnează, apar varice

Problema afectează într-o proporție mai mare femeile decât bărbații: se estimează că până la 25 la sută dintre femeile cu probleme circulatorii periferice și până la 15 la sută dintre bărbați ajung să se confrunte cu prezența venelor varicoase vizibile.

“Varicele sunt mai frecvente la femei și sunt influențate de sarcină, pentru că fătul exercită o compresiune pe vena cavă inferioară în care se varsă în venele femurale, iar în venele femurale se varsă venele safene, responsabile de apariția varicelor. Deci e mai frecventă la femei. E legată și de predispoziția genetică. În general mamele transmit riscul de a face varice, mai ales către fiice”, afirmă medicul primar chirurg Ștefan Tucă.

În mod normal, circulația sănătoasă a sângelui presupune pomparea acestuia de către inimă, prin artere, spre țesuturile periferice, și întoarcerea sângelui înapoi, prin vene. Circulația venoasă este ascendentă și este controlată și de către valvele de pe parcursul venelor. Dacă acestea nu mai funcționează corect, sângele stagnează la nivel periferic și astfel, în timp, apar varicele.

De la varice se poate ajunge la infarct și atac cerebral

“La persoanele cu varice, în cordoanele varicoase, care sunt mai întortocheate, sângele circulă mai lent decât în venele normale și are tendința să se coaguleze. Dacă se coagulează, în cordonul varicos respectiv, apare un cheag, iar complicația se cheamă tromboflebită. Cheagul acesta, din păcate, nu rămâne cantonat și realizează o inflamație locală și un blocaj al venei varicoase.

El se poate fragmenta, poate fi tras înapoi în circulația mare către cord și cordul îl poate împinge către plămâni, către creier, către membre și se poate muri, pacientul poate face accident vascular cerebral, infarct miocardic, tromboembolism pulmonar”, descrie medicul Ștefan Tucă riscul pe termen lung al insuficienței venoase cronice.

La ora aceasta, riscul de varice este mare și din cauza sedentarismului, a obezității, dar și a meseriilor care presupun stat în picioare. De asemenea, sportul intens, băile fierbinți, epilarea cu ceară fierbinte, fumatul, excesul de alcool și anticoncepționalele cresc riscul de a face varice.

Cum scapi de varice

Dilatarea venelor aduce cu sine neplăceri precum senzația de picior greu, durerile, furnicăturile și chiar sângerările. De aceea, se impune vizita la medic pentru că, la ora actuală, există mai multe soluții, unele minim invazive pentru tratarea varicelor.

“Ca proceduri minim invazive, eu fac ablație cu radiofrecvență, laser endovenos care are aceleași principii ca și ablația cu radiofrecvență și cam cu aceleași rezultate, doar că temperatura eliberată de fibră e ceva mai mare la laserul endovenos. Și mai fac laser transdermal pentru spider și telangiectazii. Ablația cu radiofrecvență și laserul endovenos se fac sub ghidaj ecografic.

Aceste proceduri sigilează toată vena safenă de sus până jos și întrerup comunicarea între aceasta și sistemul venos profund prin niște alte vene care se cheamă comunicante. Practic, se rescrie arhitectura venoasă local”, descrie medicul chirurg câteva dintre opțiunile terapeutice pentru varice.

Înainte de a aplica procedurile, pacienții cu varice sunt evaluați de către medic și trebuie să facă o ecografie de tip Doppler pentru a evalua stadiul insuficienței venoase. În funcție de gravitatea situației, se decide cea mai bună opțiune terapeutică.

Schimbarea alimentației, esențială după intervenție

În cazul intervențiilor mai complicate, cu risc de sângerare, pacienții sunt monitorizați 24 de ore înainte de a pleca acasă. Specialistul mai spune că în fazele mai avasate, când s-a instalat deja ulcerul varicos, acesta se tratează înainte de se face intervenția chirurgicală. Ideal ar fi ca aceste probleme să se rezolve cât mai rapid pentru că amânarea intervențiilor nu duce decât la agravarea situației. După intervenție, medicii au câteva recomandări speciale pentru pacienți.

“Purtarea ciorapilor este utilă, dar trebuie purtați ciorapi care au un anumit grad de compresie (3 le dau eu pacienților mei), care se poartă 2-3 luni post operator. După procedeele acestea mai noi pe care le-am enumerat, riscul de recidivă e de 4% în 5 ani”, spune medicul primar chirurg Ștefan Tucă.

În plus, un regim de viață sănătos care presupune dietă bogată în legume și fructe, mișcare și hidratare corespunzătoare poate fi de mare folos în a evita agravarea varicelor. La fel de utile sunt evitarea hainelor strâmte, a dușurilor fierbinți și purtării tocurilor timp îndelungat.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel