Un medic atenționează în legătură cu durerea de ceafă. Poate anunța un puseu de tensiune, risc major de atac cerebral

Durerea de ceafă sau durerea cervicală este durerea resimțită la nivelul gâtului și care poate fi produsă de o anumită activitate sau un traumatism cervical, sau de o altă afecțiune medicală.

Durerea cervicală poate să fie pe toată zona cervicală, cum zic foarte mulți dintre pacienți: “mă doare ceafa”. De multe ori însă, durerea cervicală este situată sub occipital, deci în zona cervicală superioară. Alteori este legată de joncțiunea cervico-toracală, pacientul adoptă o poziție mai specială, cum ar fi capul întors pe o parte. Este așa-zisul “torticolis”, prin contractura unor grupe musculare specifice.

Cauzele durerii cervicale

Durerea cervicală sau durerea de ceafă poate să aibă foarte multe cauze. Unele din cauze nu sunt neapărat locale și țin numai de modificările degenerative.

”Unele pot să fie dureri în conexiune cu ceea ce se întâmplă înăuntrul nostru, de la aparenta banală infecție de căi respiratorii superioare până la tulburările de vedere sau probleme pe circuitul urechii. Să știți că, inclusiv un focar dentar la marginea șirului de dinți poate să aibă un ecou și asupra coloanei cervicale, mai ales la persoanele vârstnice.

Tabloul în care se dezvolta aceasta durere de ceafă poate să fie însă mult mai colorat, având uneori asocieri ale tulburărilor de vedere, fie pete, fie muște zburătoare, fie senzația de vertij, de amețeală, fie zgomote în urechi. Deci ne doare cervicala, dar apar și aceste manifestări, uneori senzația de pulsație înăuntrul capului.

Când durerea este cervicală și iradiază la nivel cefalic, deci în cutia craniană, este foarte important ca persoana respectivă să solicite consult medical, pentru că poate să fie un puseu hipertensiv care, neglijat, poate să se dezvolte ca un accident vascular-cerebral.

Dacă durerea apare peste noapte și trezește bolnavul din somn, durerea cervicală trebuie tratată cu foarte mare seriozitate,” atrage atenția Prof. univ. dr. Adriana Sarah Nica, medic specialist în balneologie, medicină fizică și recuperare medicală, potrivit Rador. 

Cum ameliorezi durerea de ceafă

Medicul precizează că durerea poate să fie dată și de o stare de tensiune și poziție monotonă prelungită în procesul muncii.

”Cei mai mulți care dezvoltă această durere cervicală sunt cei care lucrează mult la calculator, stau multe ore la birou în poziție monotonă prelungită, motiv pentru care eu le-aș recomanda, la o oră, să facă câteva mobilizări la nivelul coloanei cervicale, care înseamnă aplecarea capului în față, în spate, în lateral, rotații de 4-5-6 ori care au un rol foarte important,” subliniază prof. dr. Nica.

În spatele acestei prime acuze ar fi bine un dialog cu medicul de familie. Primul lucru este să ne lămurim care este cauza, pentru că un diagnostic corect mă ajută să găsesc soluția cea mai bună.

Există situații care pot să beneficieze numai de un analgezic sau sunt situații în care este nevoie de asocierea între un antiinflamator și un analgezic, dar sunt situații în care pacientul trebuie să fie evaluat extrem de detaliat, trebuie să beneficieze de un examen de radioimagistică ori de un consult mult mai amănunțit, în special când, pe fondul acestei dureri cervicale, starea lui generală este proastă: obosește, transpiră, este depresiv, somnul este modificat, nu mai are poftă de mâncare.

”În condițiile în care durerea este asociată cu scăderea sensibilității în zona membrului superior, când constatăm că forța cu care noi executăm diferitele activități scade sau nu putem să realizăm aceste acțiuni și ne scapă din mâini, deja această situație este un moment de alertă maximă și indicația este de evaluare neurochirurgicală cu confirmare radioimagistică și, în unele situații, decizia de tip neurochirurgical. Deci este vorba de o hernie cervicală care impune dirijarea către serviciul de Neurochirurgie,” conchide specialistul în recuperare medicală.

Recent Posts

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate pentru întreg GLOBUL

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…

14 minute ago

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

45 de minute ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

54 de minute ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

o oră ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

2 ore ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

2 ore ago

Citeste si: