Sari la conținut

Un medic acuză: bolnavii de epilepsie au ajuns să își dea pastile între ei, pe internet!

Medicamente
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Oamenii de știință au descoperit pilula care distrug tumorile solide canceroase
Unii pacienţi cu epilepsie împrumută tablete pe reţelele sociale sau se ajută unii pe alţii astfel încât să ajungă la farmaciile unde încă mai există stocuri de medicamente.

Cea mai gravă este, potrivit medicului neurolog Ioana Mândruţă, lipsa clonazepamului, în cazul căruia întreruperea bruscă a tratamentului poate duce la un sindrom de sevraj foarte greu de controlat ulterior.

Motive legate de fabricaţie, este explicaţia Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, pentru lipsa de pe piaţă a mai multor medicamente destinate acestor pacienţi. Reprezentanţii ANMDMR au precizat şi că cei de la companiile farmaceutice au dreptul de a solicita atât intrarea, cât şi ieşirea temporară sau permanentă de pe piaţă a medicamentelor din propriul portofoliu.

Dr. Ioana Mândruţă, medic primar neurolog specializat în epileptologie generală şi evaluare prechirurgicală la Unitatea de Monitorizare a Epilepsiei şi Somnului, Laboratorul de Neurofiziologie Clinică din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, a explicat pentru News.ro că pacienţii cu epilepsie au mari probleme în continuare din cauza lipsei unor medicamente esenţiale.

”În continuare medicamentele de bază lipsesc, sunt acum comunităţi de pacienţi pe care îi văd şi pe reţelele sociale, care se tot împrumută de tablete, care se ghidează unii pe alţii să ajungă la diverse farmacii care ar mai avea ceva stocuri sau care s-ar putea aproviziona, deci în continuare carbamazepina retard lipseşte, uneori există două generice noi pe care este posibil să le găsească uşor pentru o perioadă, dar nu este nimic constant.

Şi este foarte dificil pentru că sunt altele decât cele obişnuite, cele pe care pacienţii le urmau în mod obişnuit de ani de zile şi este complicat pentru că trecerea de pe unul pe celălalt nu este simplă şi nu se face imediat şi de asemenea au nevoie de sfatul medicului, de scrisoare medicală şi aşa mai departe. Deci este foarte complicat”, a arătat medicul.

Mândruţă a adăugat că mulţi pacienţi comandă de la farmacii online, doar că acolo aceste medicamentele au preţuri din ce în ce mai mari şi nu sunt compensate. ”Cea mai gravă este lipsa clonazepamului, un medicament a cărui întrerupere bruscă este foarte riscantă pentru pacienţi, dă un sindrom de sevraj care este greu de controlat, şi care într-adevăr lipseşte cu desăvârşire”, a explicat dr. Ioana Mândruţă.

Pacienţi cu crize epileptice din cauza lipsei medicamentelor

Unul dintre ei a avut nevoie de îngrijire îndeungată în secţia de ATI, iar medicii de la Spitalul Universitar de pe secţia de specialitate s-au temut că acesta nu va rezista. Este a doua oară când pacientul intră în status epileptic din cauza lipsei medicamentelor

”Am avut chiar de curând doi pacienţi la rând care au avut status epileptic de la lipsa medicamentelor, una dintre ele a petrecut chiar mult timp în terapie intensivă, ne-a fost teamă că nu va trece peste acest moment. Are 32 de ani şi este la al doilea status din acelaşi motiv.

Este o tânără dintr-o familie cu doi copii, în care mama s-a îngrijit de ea din momentul în care a avut o encefalită şi apoi epilepsie secundară, post infecţioasă, ea nu şi-a făcut o familie ulterior, dar a rămas în grija mamei şi a fratelui care s-a ocupat sistematic de procurarea medicamentelor.

Când însă clonazepamul nu a fost posibil să mai fie procurat de nicăieri, în niciun fel, nici să împrumute tablete, nici să cumpere din altă parte nu au găsit, a fost oprit, chiar dacă a fost oprit progresiv boala a luat o accelerare neprevăzută şi a intrat în status.

Recuperarea în ATI e foarte dificilă şi e marcată de riscul de infecţii, a stat intubată. Sunt aceleaşi motive de bază, lipsa substanţei active, preţurile mici din România neadaptate, faptele obiective ale producţiei”, a afirmat dr. Ioana Mândruţă.

Pacienţii au ajuns să le ceară medicilor o strategie pentru a renunţa la tratamentele lor de specialitate. Medicii le explică însă acestora că medicamentele nu au înlocuitori imediat şi că îşi pot pune în pericol grav starea de sănătate

”Suntem un spital de urgenţă, spital mare care primeşte mulţi pacienţi din toată regiunea de sud, se confruntă cu pacienţi care şi sună, se şi conectează cu noi, dintre cei pe care îi urmărim, dar şi unii noi, şi ne cer o strategie de a renunţa la aceste medicamente doar că ele nu au înlocuitori imediat şi au efecte foarte importante asupra stării lor de sănătate aceste schimbări.

Situaţia deci nu s-a îmbunătăţit sau dacă s-a îmbunătăţit, au avut punctual, să spunem că au mai găsit oxcarbazepină un timp şi apoi din nou a lipsit. În acest moment pacientul cu epilepsie nu-şi poate asigura medicaţia de bază în mod constant fără să-i fie teamă de ziua de mâine”, a atras atenţia medicul.

Conform răspunsului venit din partea reprezentanţilor Agenţiei Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale la solicitarea News.ro, discontinuitatea temporară de pe piaţă a două dintre medicamentele esenţiale în tratamentul epilepsiei a apărut din cauza unor motive de fabricaţie, precizându-se că ele vor fi din nou disponibile la începutul lunii august şi în cursul lunii septembrie.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel