Din cuprinsul articolului
Un medic a ieșit din sala de operație. Un incident șocant a avut loc în Maharashtra, o zonă din Centrul Indiei, acolo unde un medic a uitat complet de etica profesiei sale și a tratat pacienții cu nepăsare.
Incidentul a avut lo pe 3 noiembrie, la Spitalul guvernamental Mauda Mandal din Nagpur. Un medic a ieșit din sala de operație, la jumătatea unei intervenții chirurgicale, după ce s-a enervat că personalul spitalului nu i-a adus o ceașcă de ceai.
Doctorul avea opt paciente de operat și, după ce a efectuat operația la patru dintre femei și a administrat anestezia celorlalte, el ar fi cerut personalului spitalului să-i facă o ceașcă de ceai.
Însă, pentru că nu a primit băutura caldă așa cum a cerut, a părăsit imediat sala de operație fără a efectua restul procedurilor, potrivit india.postsen.com.
Ulterior, Soumya Sharma, șefa consiliului districtual din Nagpur, a declarat că doctorul „a părăsit operația din cauza faptului că nu a primit ceai” și a cerut ca acesta să fie acuzat penal.
„Acest incident este extrem de grav. Dacă medicii sunt dispuși să renunțe la astfel de proceduri critice pentru o simplă ceașcă de ceai, ar trebui să fie trași la răspundere în temeiul secțiunii 304 din Codul Penal Indian”, a precizat Soumya Sharma.
Un alt medic a fost trimis să efectueze intervențiile chirurgicale asupra celorlalte femei anesteziate, după ce autoritățile au fost informate. O anchetă este în desfășurare.
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…
Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…
Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…