Categories: Stil de viaţă

Un fotbalist francez, nevoit să se retragă dă în judecată Pfizer şi BioNTech. Susține că din cauza vaccinului Covid corpul său a încetat să mai funcţioneze

Un fotbalist dă în judecată Pfizer şi BioNTech, acuzând că vaccinul Covid ar fi cauza numeroaselor sale accidentări și motivul pentru care corpul său a încetat să mai fucționeze. 

François-Xavier Fumu Tamuzo, fotbalistul care a suferit numeroase accidentări, a decis să pună capăt carierei sale în fotbal la vârsta de doar 29 de ani, la mijlocul lunii aprilie. Jucătorul atacant al echipei Laval, care și-a început cariera la Auxerre, a ales să demareze acțiuni legale împotriva Pfizer și BioNTech pentru a investiga dacă vaccinurile pe care le-a primit în timpul pandemiei de Covid au avut vreo legătură cu problemele sale de sănătate, conform raportului RMC Sport

Deși François-Xavier Fumu Tamuzo nu se autodefinește ca fiind împotriva vaccinurilor sau adept al teoriilor conspirației, el își exprimă dorința de a înțelege motivul pentru care corpul său a început să aibă probleme de funcționare. Acest lucru a fost dezvăluit de France Bleu Mayenne.

Un fotbalist dă în judecată Pfizer şi BioNTech

La mijlocul lunii aprilie, fotbalistul în vârstă de 29 de ani, care și-a început cariera la Auxerre și care era sub contract cu Stade lavallois până în iunie, a luat decizia de a se retrage din sport. Acesta a jucat anterior pentru echipele QRM, Béziers și Maritimo din Portugalia, însă a fost afectat de o serie de accidentări grave în ultimele sezoane. Probleme precum gonalgii la genunchi, tendinopatie și ruptură a tendonului lui Ahile au apărut după ce a fost vaccinat împotriva Covid-19. La data de 30 iulie 2021, Fumu Tamuzo a primit o doză de vaccin Pfizer, urmând să primească o a doua doză o lună mai târziu.

„De doi ani, clientul meu se află într-un calvar medical şi nimeni nu şi-a exprimat îndoiala cu privire la efectele adverse ale vaccinului”, a declarat avocatul său, Eric Lanzarone, pentru France Bleu Mayenne. „Ştim că ele există astăzi, nimeni nu poate nega acest lucru. Şi, pe măsură ce au apărut aceste îngrijorări, François-Xavier a mers la specialişti în medicină internă care, în cele din urmă, şi-au exprimat această îndoială. Ea trebuie să fie clarificată”.

La rândul său, jucătorul a vorbit despre viaţa sa dificilă de zi cu zi: „Plimbările lungi abia dacă sunt suportabile, iar joggingul este imposibil pentru mine. În momentul în care vreau să fac o mişcare, de exemplu să urc scările, să urc un raft sau chiar să cobor scările, durerea este intensă.”

Conform presei din Mayenne, se menționează că pe data de 2 iulie va avea loc o audiere la tribunalul judiciar din Paris. În urma acesteia, instanța va decide dacă va desemna un grup de experți sau nu. În caz afirmativ, acest grup va fi responsabil cu investigarea existenței unei legături de cauzalitate între accidentările suferite de jucător și vaccinurile administrate acestuia.

Recent Posts

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

54 de secunde ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

31 de minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

o oră ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

3 ore ago

Citeste si: