Din cuprinsul articolului
Daniel Balaș, fost preot, consideră că femeile nu trebuie să se spovedească și nici să ceară sfatul călugărilor, în special al celor retrași în pustiu. Asta pentru că, în opinia fostului preot, aceștia fug de responsabilitatea unei familii și, prin urmare, sunt în imposibilitatea de a oferi consiliere în problemele familiale. „Iisus a stat în mijlocul oamenilor, i-a vindecat, i-a ajutat, i-a educat. El nu a fugit în munți”, spune Balaș.
Comentariile lui Daniel Balaș la adresa femeilor care apelează la sfaturile călugărilor pustnici survin în contextul în care, cu câteva luni în urmă, o femeie a fost aproape violată de un călugăr singuratic într-o mănăstire din Masivul Postăvarul.
„Eu nu-l acuz pe el. Săracu’, a fugit de responsabilităţi. Să nu credeţi că Iisus Hristos a stat prin păduri şi prin munţi. Nu, Iisus când a obosit a mers 40 de zile şi a postit, s-a relaxat, s-a conectat cu natura, s-a debarasat de tot răul lumii. 40 de zile, nu 40 de ani. În rest, el a stat printre oameni, să-i vindece, să-i cureţe, să-i ajute, să evolueze frumos, să-i educe. Nu a fugit în munţi şi la revedere, descurcaţi-vă. Nu asta e responsabilitatea omului pe pământ.
Pitirimii ăştia de 2 bani care şi-au făcut ei chilie prin vârful muntelui şi aşteaptă o damigeană de vin şi mâncare şi de toate, ăştia au fugit de responsabilitatea familiei în primul rând. Ăştia nu vor să evolueze lângă o soţie, nu vor să-şi crească copilaşii, că aţi văzut cât de greu este să te duci la muncă de dimineaţă până seara şi să vină copilul acasă să spună: Mi-ai luat şi mie o jucărie?, iar tu să n-ai bani nici de pâine.
Ăstora nu le cere nimeni nimic, vine câte o rătăcită din asta şi le cere câte un sfat de viitor. Păi ce asta e responsabilitate?
Daniel Balaş critică femeile care cer sfatul călugărilor: „În munţi te sălbăticeşti, devii asemenea animalelor”
Eu dau vina pe aceste femei rătăcite. Ele nu se duc acolo să ceară sfaturi pentru copilaşii lor. Dacă te duci să ceri sfat de la unul care n-are copii înseamnă că nu eşti sănătos la cap.
Nu te duci să ceri sfat pentru bărbatul tău pentru că ala nu stie să se poarte cu o soţie dacă stă acolo. Nu te duci să ceri sfat pentru tine că ăla e bărbat, ce sfaturi să-ti dea?
Nici pentru sufletul tău nu ceri sfat de la un om care nu trăieşte între oameni.Este cea mai penibilă treabă să te duci la un călugăr să-i ceri sfaturi pentru copilul tău. Păi ăla ştie ce înseamnă durerea unui copil în miez de noapte, durerea că n-ai ce să-i oferi copilului atunci când plânge sau înţelege durerea ta când fii-tu a intrat într-un anturaj şi nu mai reuşeşti să-l mai scoţi de acolo? Păi de unde să ştie ăla? Că el nu face nimic altceva decât să behăie între patru ziduri, să mănânce şi să doarmă.
Călugărul şi-a ales să trăiască singur în munţi, animalele sălbatice trăiesc singure în munţi, în sălbăticie. Noi care trăim între oameni ne stăpânim ieşirile, frustrările, năravurile, asta înseamnă să fii moral şi uman.
Tu ca femeie te duci în gura lupului, la flămândul ăla de carne? Cât te-ai stăpâni, într-o zi tot ies hormonii din tine.Nu plecatul în munţi te face mai moral sau mai spiritual, ci statul printre oameni.
Aici le cunoşti nevoile, le asculţi frustrările, le simţi temerile, le simţi şi sentimentele bune, aici evoluăm împreună, nu fugim de nebuni prin munţi. Dar dacă a fugit, nu te duci la el, că înseamnă că e sălbatic, ăla te sfâşie, ăla te omoară, ăla nu e uman„, explică Daniel Balaş pe Facebook.