Din cuprinsul articolului
Restaurantul Moessia din Vadu a fost închis de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru mai multe nereguli, fiind găsite produse alimentare şi materii expirate chiar şi de trei ani, iar verificarea a avut loc după ce un consumator a mâncat ton la această unitate şi a ajuns la spital, peştele respectiv fiind expirat de câteva luni.
Clientul ajuns la spital este un cunoscut procuror constănțean, Teodor Niță, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Acesta a ajuns în stare gravă la spital, după ce a luat masa, miercuri seară, la acest restaurant, potrivit focurspress.ro.
După ce a început să se simtă din ce în ce mai rău, procurorul a ajuns la Centrul de Permanență de la Năvodari, unde personalul medical a chemat ambulanța pentru a-l transporta la Spitalul Județean.
„Le mulțumesc medicilor care mi-au salvat viața, după ce am fost otrăvit. SUnt niște oameni excepționali și le mulțumesc”, transmite procurorul Niță prin intermediul „Focus Press”.
În cursul zilei de joi, la primele ore ale dimineții, reprezentanții ANPC și polițiștii au făcut un control la restaurantul respectiv, de la Vadu și au decis închiderea localului. În continuare se fac cercetări pentru a se stabili dacă au mai fost și alte persoane care au avut de suferit în condiții similare
Comisarii de la Protecția Consumatorului au găsit ton expirat de 6 luni, din care mâncaseră clienții care au avut probleme, dar și O TONĂ de alimente neconforme cu normele de siguranță alimentară.
Inspectorii au sigilat camera frigorifică a cherhanalei și au făcut sesizare penală la Parchet.
Carne acoperită cu mucegai a mai fost găsită de comisari în blocul alimentar, alături de alte materii prime din care se găteau felurile de mâncare. Peștele din magazia cherhanalei era o bomba biologică pentru toți clienții care ar fi trecut pragul.
Inspectorii de la Protecția Consumatorului au mers în control la cherhanaua din comuna Vadu după ce au aflat că un bărbat a ajuns la spital la scurt timp după ce a mâncat în localul cu specific pescăresc. Au intrat în blocul alimentar și au luat la mână fiecare aliment, produs și preparat.
”În afară de o tonă și aproape 1oo kg de pește în afara datei durabilității minime de consum, nu s-a găsit niciun alt peste proaspăt, deci oricine ar fi ajuns astăzi să servească masa cu siguranță nu ar fi avut altceva de mâncat decât peste expirat. Din păcate și cu modificări organoleptice, putrezit, o igienă necorespunzătoare, nu se făcuse demult curățenie.
Întreaga activitate părea părăsită demult timp și nu în funcțiune, cum era. De la fire neizolate până la spații de refrigerare nesalubrizate de mult timp, cu rugină, murdărie veche, și blocul alimentar aflat într-o stare greu de imaginat, igrasie, mucegai, întreaga activitate din blocul alimentar este pusă sub semnul întrebării.
Comisarii OPC au amendat restaurantul cu 1o.ooo de lei, l-au închis și au făcut plângere penala la Parchet”, a declarat directorul ANPC, Horia Constantinescu.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…