Categories: Expertul zilei

Un cunoscut neurochirurg avertizează: Primul semn al unei tumori la creier e durerea de cap care…

Tumori la creier simptome. “Tumoră cerebrală” este diagnosticul pe care-l primesc anual zeci de mii de pacienți din întreaga lume. Fie că sunt benigne, fie că sunt maligne, acumulările anormale de celule în creier pun în pericol sănătatea și chiar viața pacienților.

Însă, pe cât de grav este diagnosticul, pe atât de performante sunt tehnicile care rezolvă astăzi atât tumorile benigne, cât și cancerele cerebrale. Iată ce declară președintele Academiei Mondiale de Neurochirurgie, profesorul Necmettin Pamir.

Cauze tumori la creier

“În fiecare an, la nivel mondial, 5 persoane din 100 de mii sunt diagnosticate cu tumori cerebrale. Acestea nu sunt genetice, însă există anumite tulburări ereditare care cresc riscul apariției formațiunilor tumorale, așa cum este scleroza tuberoasă. Pacienții trebuie să știe că tehnologia actuală destinată tratării tumorilor cerebrale a evoluat mult și a redus până la 1 la sută riscul de deces în cazul intervențiilor cerebrale. Iar riscul complicațiilor variază între 5 și 7 la sută”, spune profesorul Necmettin Pamir.

La ora actuală, medicii diagnostichează peste 120 de tipuri de tumori beningne și maligne. Cauzele nu sunt bine cunoscute, însă expunerea la radiații, fumatul, obezitatea și un alt cancer în istoricul medical cresc riscul apariției tumorilor cerebrale. Se estimează că jumătate dintre acestea sunt maligne, iar specialiștii atrag atenția asupra simptomelor care ar trebui să alerteze pacienții.

Tumori la creier simptome

“Craniul uman nu este maleabil așa că dezvoltarea oricărei formațiuni tumorale crește presiunea intracraniană. Cea mai frecventă consecință este durerea de cap, care se resimte ca o presiune puternică și nu cedează de obicei la analgezice. Aceasta poate fi însoțită de stări de vomă, convulsii și afectarea anumitor funcții, motorii de exemplu, în funcție de localizarea tumorii”, adaugă profesorul Necmettin Pamir.

Pacienții semnalează aceste simptome medicilor, iar după radiografii, tomografii și investigații prin rezonanță magnetică, specialiștii pot recomanda tehnologiile de ultimă generație pentru tratarea tumorilor cerebrale.

Operație tumoră la creier

“Tratamentul tumorii depinde de vârsta pacientului, localizarea tumorii, dimensiunea și tipul acesteia. Dacă o tumoră crește repede, ea trebuie extirpată rapid. Procedura de îndepărtare totală a tumorii crește calitatea vieții pacientului și scade riscul de recidivă. Dacă țesutul tumoral nu este scos în totalitate, tumora se poate reface.

Astăzi, neurochirurgii din centrele medicale de prestigiu folosesc rezonanța magnetică intraoperativă care ne permite să detectăm țesutul tumoral rezidual chiar în timpul intervenției și să operăm până când îl scoatem pe tot. De asemenea, tehnologia GammaKnife s-a dovedit extrem de utilă în tratarea tumorilor cerebrale”, spune președintele Academiei Mondiale de Neurochirurgie.

Prima operație de extirpare a unei tumori cerebrale a avut loc în 1890. Dacă acum un secol, rata de deces după o astfel de intervenție era de 50 la sută, astăzi, ea s-a redus spectaculos la un singur procent.

Recent Posts

Călin Georgescu, mesaj după rezultatele exit-poll: „Astăzi, prin candela aprinsă a speranței, a renăscut curajul de a fi român”

Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…

4 ore ago

George Simion, mesaj după rezultatele exit-poll: „Revendicăm intrarea în turul doi. Suntem cea mai mare amenințare pentru acest sistem”

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…

5 ore ago

Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll: „Cei care au câștigat sunt românii. Așa trebuie să arate o democrație”

Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll. Candidatul PSD s-a clasat pe locul 1 în…

5 ore ago

Mesajul Elenei Lasconi după ce sondajele exit-poll o plasează pe locul 2. „Eu nu mă tem de nimic! Dragi români, nu mă lăsați singură”

Elena Lasconi, după ce sondajele exit-poll. Candidatul USR a avut parte de o ascensiune fulminantă…

5 ore ago

Horoscop 25 noiembrie. Leii și Vărsătorii reușesc să pună bani deoparte pentru zile negre

Horoscop 25 noiembrie.  Multe zodii manageriază excelent problema banilor. Cu toate acestea, există și nativi…

6 ore ago

Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul 2

Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul…

6 ore ago

Citeste si: