Din cuprinsul articolului
Un cunoscut analist politic îi îndeamnă pe cei „cu școală” să se vaccineze: „Îmi este foarte teamă de ceea ce va urma”.
Deși autoritățile au anunțat că proiectul ce vizează Certificatul Verde profesional ar putea fi adoptat până la finalul anului, analistul politic și comentatorul Bogdan Chirieac și-a arătat rezervele că, în România, ar putea să fie introdus certificatul verde obligatoriu la locul de muncă.
Un cunoscut analist politic îi îndeamnă pe cei „cu școală” să se vaccineze
„Eu cred că nu. Pur și simplu nu au reușit să se organizeze, să cadă de acord, nu știu de ce le e teamă de electoral, că electoratul va mai fi consultat peste 3 ani, la vot. Toată Europa are certificatul, mai puțin România”, a declarat Bogdan Chirieac, pentru România TV.
Mai mult, Chirieac i-a îndemnat pe oamenii deștepți, „cu școală” să se vaccineze, pentru a preîntâmpina „miile de decese” ale următorului val.
„Nu există soluții colective anti-COVID în țara noastră, cu regret spun asta. Cine are școală să se ferească, să meargă să se vaccineze, să își facă doza booster, să aibă mască, să păstreze toate măsurile necesare, cine nu, o să avem iar 25 de mii de decese, îmi este foarte teamă și valul care urmează acum” a spus Bogdan Chirieac.
„Statul român este un stat eșuat”
În ceea ce privește măsurile de relaxare anunțate de autorități, în condițiile în care celelalte țări europene anunță acum noi restricții din cauza noii variante Omicron, comentatorul a criticat decizia autorităților de a prelungi vacanța de iarnă a copiilor.
În opinia sa, copiii au nevoie de educație, iar școala online nu este o soluție bună pentru aceștia. „Un stat eșuat”, asta este România potrivit lui Bogdan Chirieac.
„S-a discutat pentru copii, care de 2 ani nu fac școală, că școala asta online e doar așa ca să ne mințim noi pe noi. Au fost două săptămâni în vârful valului patru și au fost bine că au fost 2 săptămâni de vacanță și au spus că în vacanța asta de iarnă o să înceapă pe 3 ianuarie școala, acum aflu că începe pe 10.
Deci problema este să dăm cât mai multă vacanță la copii, în loc să le dăm cât mai multă școală, după doi ani de nefăcut școală.
Statul român a fost decretat de domnul președinte Iohannis, și aici eu am fost fundamental cu excelența sa, este un stat eșuat. Stat eșuat este și aveți toate motivele, uitați-vă în jurul dumneavoastră. La câte oportunități sunt de când a intrat România în Uniunea Europeană, nu ați văzut nimic făcut”, a mai spus Bogdan Chirieac.