Categories: Ştiri sănătate

Caz șocant. Un copil de numai 6 luni s-a stins din viață din cauza „zgâlțâitului în exces”

Un copil de numai 6 luni s-a stins din viață din cauza „zgâlțâitului în exces”. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi au deschis un dosar penal pentru uciderea din culpă, după ce un bebeluș de numai șase luni s-a stins din viață ca urmare a faptului că a fost zgălțâit în exces, după cum a declarat prim-procurorul Nicoleta Arpinte.

Principalii suspecți ai cazului sunt chiar părinții bebelușului, o tânără de numai 24 de ani și concubinul acesteia.

„În cursul zilei de astăzi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi a fost înregistrat un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Dosarul priveşte decesul unui sugar în vârstă de şase luni de sex feminin, în cazul căruia Serviciul Judeţean de Ambulanţă a constatat decesul în dimineaţa zilei de 16 februarie. Dosarul a fost mai întâi văzut de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, întrucât iniţial s-a suspectat o infracţiune de loviri cauzatoare de moarte, însă la necropsie nu au fost puse în evidenţă leziuni externe, motiv pentru care dosarul a fost înregistrat la noi. Avem deocamdată concluzii provizorii.

Un copil de numai 6 luni s-a stins din viață din cauza „zgâlțâitului în exces”

Medicul legist a precizat că moartea a fost violentă şi că s-a datorat unei hemoragii subdurale bilaterale cauzată cel mai probabil de zgâlţâirea copilului. Este vorba de aşa-zisul sindrom al copilului zgâlţâit, care poate să ducă deces”, a afirmat Nicoleta Arpinte, potrivit Agerpres.

În ce constă sindromul copilului zgâlțâit?

Sindromul copilului zgaltait (shaken baby syndrome), descris in anul 1970 de catre Dr.John Coffey-radiolog si Dr.Grethkelch Norman-neurochirurg, reprezinta o alterare gravaa a creierului, retinei, membrelor si coastelor, datorita miscarii bruste sau zguduirea sugarului si coplilului mic, conform MedLife.

Incidenta acestui sindrom este de 1400 cazuri anual in lume pana la 10.000 cazuri anual, iar mortalitatea este de 25-30%. Varsta la care apare acest sindrom este cuprinsa intre 6-12 luni, dar uneori poate sa apara si la varsta de 5-6 ani.

Sindromul copilului zgaltait apare datorita faptului ca sugarul nu are creierul sufficient de dezvoltat, ceea ce permite creierului sa se deplaseze in cutia craniana si sa sufere o accceleratie pana la intampinarea unei rezistente.

Sugarul are capul 25% din totalul greutatii, muschii gatului nu sunt dezvolltati suficient si pot sa apara limitari ale miscarii capului in timpul unor socuri violente. Deoarece creierul sugarului nu este sufficient dezvoltat, vasele cerebrale sunt fragile si se pot rupe usor, producand hematoame subdurale sau epidurale, care comprima tesutul cerebral si pot produce: pierderea starii de constienta, convulsii, coma, stop respirator sau cardiac.

 

Recent Posts

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

30 de minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

59 de minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

o oră ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

3 ore ago

Citeste si: