Categories: Ştiri sănătate

Un copil de 4 ani a murit în brațele părinților după ce mai mulți medici au spus că este bine. Băiatul se plângea de dureri puternice de cap

Un copil de 4 ani a murit în brațele părinților la doar câteva luni după ce a fost diagnosticat cu cancer la creier. Băiețelul se plângea de dureri puternice de cap, dar medicii i-au spus inițial că e bine. 

Rayhan Majid, care avea patru ani, a murit după ce doctorii au descoperit o tumoră agresivă pe creier.

Mama sa, Nadia, în vârstă de 45 de ani, l-a dus pe Rayhan la patru medici diferiți, de șase ori, după ce copilul a început să aibă dureri de cap și să se simtă rău, în octombrie 2017, potrivit The Independent.

A început să se trezească noaptea cu dureri de cap

Nimeni nu credea că este vorba despre o afecțiune serioasă, dar pentru că durerile de cap nu îi treceau, Nadia și-a dus copilul la camera de urgențe a unui spital din Glasgow.

În urma unui RMN, medicii au văzut că are o tumoră de 3cmx4cm în creier.

„Rayhan era un băiețel sănătos și activ care juca fotbal și făcea cursuri de Taekwondo și înot. Nu a fost bolnav niciodată, până în octombrie 2017, pe când avea patru ani, și s-a trezit plângând. Își punea mâinile la cap și spunea că era cald. A început să se trezească noaptea cu dureri de cap și să se simtă rău dimineața. Nu era ca o răceala. Atunci mi s-a declanșat un semnal de alarmă. Știam pur și simplu că ceva nu era ok, așa că l-am dus la doctori, însă nu ne-au ajutat”, a povestit Nadia.

„Îl gâdilau și se jucau cu el, iar el râdea. Rayhan a trecut de testele neurologice cu culori zburătoare, iar doctorii i-au spus că este bine. Dar se simțea din ce în ce mai rău, iar durerile de cap se intensificau. În decursul a șase săptămâno, l-am dus la patru medici diferiți. Când se uita la TV spunea că nu aude și dădea volumul foarte tare.

Am mai observat că atunci când voia să treacă prin ușă nu vedea bine pragul și se împiedica. Eram convinși că ceva se întâmplă, dar nu voiam să ne întoarcem la medicii care ne-au spus că e totul bine. Așa că am decis să-l ducem la urgențe”, a mai povestit mama copilului.

A murit în brațele părinților

Rayhan a fost supus unei intervenții chirurgicale de îndepărtare a tumorii și i s-a spus că are nevoie de șase săptămâni de radioterapie și de patru luni de chimioterapie.

Înainte să înceapă tratamentul, un alt RMN a arătat că boala s-a răspândit.

„După operație, Rayhan nu a mai putut vorbi sau merge. A trecut de la acel băiat plin de viață la unul tăcut și care nu se putea mișca. După expresiile lui ne dădeam seama că avea dureri, dar nu ne putea spune ce simțea”, a spus Nadia.

Deși a terminat radioterapia și prima rundă de chimioterapie, Rayhan a murit pe 7 aprilie 2018, în brațele părinților.

„L-am ținut în brațe pe copilul nostru iubit și i-am spus cât de mult îl iubim până la 4:22, sâmbătă, 7 aprilie, când Rayhan și-a dat ultima suflare”, a mai spus mama lui.

În prezent, Nadia merge 10.000 de pași pe zi pentru a strânge bani pentru studiile despre tumorile pe creier.

Recent Posts

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

3 minute ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

33 de minute ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

43 de minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

o oră ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

2 ore ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Citeste si: