Din cuprinsul articolului
Fără nicio calificare în neurochirurgie, un cercetător rus și-ar fi făcut o operație pe creier în sufrageria casei sale, după ce a urmărit tutoriale pe youtube. Scopul operației a fost un implant care să-l ajute să-și controleze visele.
Se pare că bărbatul ar fi pierdut mai mult de un litru de sânge în timp ce și-a implantat un electrod, care într-o zi ar putea avea potențialul de a controla visele lucide, notează click.ro.
Michael Raduga, în vârstă de 40 de ani, este fondatorul Phase Research Center și al unei organizații care pretinde că le oferă începătorilor îndrumări despre cum să experimenteze paralizia în somn, proiecția astrală și experiențe în afara corpului.
Mai mult, acesta are un cult în Rusia și, deși mulți dintre adepții săi îi laudă îndrăzneala de a depăși limitele medicinei pentru a-și atinge obiectivele, neurochirurgii avertizează că individul pășește pe un teritoriu extrem de periculos.
A învățat din tutoriale pe youtube
Bărbatul a recunoscut că a efectuat o operație pe creier la domiciliul său din Kazahstan, însă după 30 de minute a pierdut atât de mult sânge încât aproape a renunțat de teamă să nu-și piardă cunoștința, conform Oddity Central.
Cu toate acestea, ar fi reușit să finalizeze operația, a făcut un duș și a lucrat aproximativ 10 ore consecutiv fără probleme, imediat după intervenție.
Michael Raduga nu a dezvăluit nimănui planul său de a se opera singur, însă s-a pregătit urmărind ore întregi de filmări cu operații pe creier, pe YouTube, și experimentând pe câteva oi.
Acesta nu a raportat încă niciun efect secundar în urma procedurii, dar experții în neurochirurgie sunt de părere că poate exista și un risc de epilepsie pe termen lung, în cazul în care a reușit să își facă cicatrici în cortexul creierului său.
„Mă bucur că am supraviețuit, dar eram gata să mor. Pentru mulți oameni, va fi un fel de divertisment. Imaginați-vă o persoană paralizată care nu poate experimenta nimic în această viață. Cu acest implant am găsit o modalitate de a o ajuta să intre într-un vis lucid în care totul este posibil. Poate face sex, poate mânca, poate face ceva interesant”, a declarat Michael Raduga într-un interviu.