Sari la conținut

Un bebeluș de doar o săptămână părăsit de mamă pentru că era bolnav. Gestul impresionant al tatălui copilului

La o săptămână după ce a născut un băiețel cu sindromul Down, o femeie din Armenia și-a părăsit soțul și a intentat divorț când acesta a refuzat să dea copilul spre adopție.

Convinsă că e o rușine să aduci pe lume un copil bolnav, mama băiețelului nu a stat mult pe gânduri și a plecat.

Rămas singur, cu un bebeluș, Samuel Forrest și-a promis că va încerca să fie un tată bun pentru fiul său. Povestea sa a impresionat sute de oameni care au donat peste 150.000 de euro pentru a-i ajuta pe cei doi.

leo

Samuel a povestit că nevasta lui l-a adus pe lume pe micuțul Leo într-un spital din Armenia, iar vestea că băiețelul suferă de sindromul Down i-a lovit pe neașteptate.

„Pediatrul a ieșit în brațe cu Leo, infășurat bine și cu fața acoperită. Cei de la spital nu m-au lăsat să-l văd nici pe el, nici pe soția mea. Apoi, doctorul mi-a spus că e o problemă serioasă cu fiul meu”, a povestit Samuel, originar din Noua Zeelanda.

Soția lui însă, nascuă în Armenia, a refuzat să-l vadă sau să-l atingă pe bebeluș, întrucât în cultura ei, un copil născut cu dizabilităti aduce rușine asupra familiei. Așa că femeia i-a dat soțului un ultimatum: fie renunță la copil, fie îl părăseste.
tatacopil

„Când l-am văzut pe Leo, mi s-a părut că e frumos, că e perfect și mi-am spus că nu există nicio șansă să renunț la el”, a mai adăugat Samuel.

Acum, bărbatul vrea să se intoarcă acasă, în Noua Zeelanda, cu micuțul Leo, unde speră să obțină mai multă înțelegere și compasiune din partea oamenilor.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel