Sari la conținut

Un bărbat infectat cu un virus periculos internat la Iași. Oamenii care merg la munte sunt cei mai expuși!

mutațiile
Mihai Craiu, despre mutatiile virusului SARS-CoV-2

Un bărbat de 72 de ani din Neamț a fost diagnosticat de medicii de la Spitalul Parhon din Iași cu o afecțiune rară: infecție cu hantavirus. Boala este transmisă de rozătoare sălbatice și provoacă febră hemoragică cu sindrom renal. Bărbatul locuiește în zona de munte, în comuna Ceahlău – Neamț, iar medicii spun că locuitorii din astfel de comunități sunt expuși la riscul de infectare.

Purtătorul de cuvânt al unității medicale a declarat că pacientul a fost adus stări de greaţă, vărsături, şi o stare generală proastă.

Acesta a fost motivul pentru care a fost direcţionat iniţial la Spitalul Parhon. Pentru acest caz au fost suspicionate mai multe afecţiuni. Din păcate, a fost confirmată infecţia cu hantavirus. Pacientul avea expunere la acest tip de infectare virală. Casa acestuia se află la 50 de metri de pădure. Cu trei săptămâni înainte de debutul simptomelor bolii a fost în pădure la tăiat lemne. Posibil să se fi infectat atunci. Este internat în prezent cu o stare generală gravă. Este evaluat în Unitatea de Terapie Intensivă a Clinicii de Nefrologie cu o afectare renală importantă, şi afectare pulmonară şi hepatică. Prognosticul este rezervat în prezent, dar sperăm să apară o îmbunătăţire în următoarele zile”, a declarat Ionuţ Nistor, potrivit EuropaFm.

Infecția cu hantavirus provoacă febră foarte mare, hemoragii puternice, tensiune scăzută, dureri lombare și abdominale puternice. Medicii spun că această afecțiune foarte rară este diagnosticată cu precădere în rândul oamenilor care locuiesc la munte, în apropierea pădurilor, dar există astfel de riscuri și pentru cei care merg în vacanță la munte.

Boala se poate instala în urma consumului de apă din surse nesigure, dacă aceasta a fost contaminată de rozătare sălbatice.

“Asta înseamnă că este mai puţin transmis prin aerosoli şi mai mult prin contact direct, de pe mâini, prin apa sau alimentele contaminate”, a precizat Ionuţ Nistor

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel