Din cuprinsul articolului
A murit pentru că a băut prea repede. Un tânăr de 23 de ani, din Africa de Sud a murit pe loc după ce a dat pe gât o sticlă întreagă de Jägermeister au precizat autoritățile locale.
Bărbatul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, participase la un concurs de băutură în Limpopo, când a consumat băutura care are un conținut de alcool de 35%.
Ziarul local Sowetan Live, citat de LAD Bible, relatează că bărbatul s-a prăbușit imediat și a fost transportat de urgență la un spital din apropiere, unde a fost declarat mort.
Purtătorul de cuvânt al poliției din Limpopo, Brig Motlafela Mojapelo, a declarat că incidentul a avut loc într-un magazin de băuturi alcoolice din satul Mashamba, unde a fost organizat un concurs pentru a vedea cine poate bea cel mai repede o sticlă întreagă de Jägermeister.
A fost oferit un premiu în bani în valoare de 200 de randi, adică aproximativ 12 euro.
Consumul iresponsabil de alcool (Binge drinking) este descris ca fiind „consumul unei cantități mari de alcool într-un interval scurt de timp”, potrivit organizației caritabile Drink Aware. Organismul nostru poate procesa, de obicei, o unitate de alcool pe oră, deși acest lucru diferă ușor de la o persoană la alta. Umplându-vă organismul cu cantități mari de alcool, vă expuneți unui risc mai mare de a vă intoxica cu alcool și de a avea probleme de sănătate pe termen lung, mai anunță organizația.
„Atunci când bei alcool, acesta intră direct în sânge și este transportat la creier. Vederea se poate încețoșa, coordonarea scade, iar memoria este afectată. Consumul excesiv de alcool poate, de asemenea, să îi facă pe oameni să leșine”, a declarat Martin Preston de la centrul de dezintoxicare Delamere pentru The Mirror.
„Când alcoolul suprimă hormonii, poate provoca deshidratare, ceea ce poate contribui la cât de gravă este mahmureala pe care o aveți a doua zi”, a adăugat Preston.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…