Din cuprinsul articolului
Un artist din România își strigă durerea. Niolae Turcu spune că tatăl său, bolnav de cancer, este batjocorit în spital doar pentru că este bătrân.
Artistul a trăi o adevărată dramă atunci când și-a pierdut copilul și acum se teme că își va pierde și tatăl.
„Tata are cancer. De la serviciul de urgenţă ni l-au transferat la o clinică medicală. A fost mutat pe un salon tampon, am înţeles că ăsta este protocolul însă pe noi nu ne-a anunţat nimeni.
Am sunat la UPU ulterior, să vedem unde l-au dus pe tata pentru că avea medicamente foarte importante de luat pentru boala pe care o are şi celelalte boli acumulate. Eu eram neliniştit, nu ştiam dacă i se administrează tratamentul sau nu.
Am vorbit cu portarul, am detaliat situaţia tatălui meu şi am vrut să vorbesc cu doctorul de gardă, nu s-a putut. Cu o asistentă am vorbit foarte târziu, nu am reuşit să dau de un medic de gardă care să spună dacă tata e stabil, dacă e în regulă, dacă îşi ia medicamentele.
Sâmbătă în schimb am găsit un număr de telefon pe internet de la clinica respectivă, clinică de stat, am spus că e tata internat la Interne.
După mai multe încercări am găsit unde e tata, mi-a răspuns o asistentă (…). Asistenta i-a pus telefonul la îndemână, am vorbit cu el (…). În timp ce eu vorbeam cu el intră asistenta și îi spune „ce dracu îi pui pe ăștia să mă sune că am și alți bolnavi”. Tata nu a zis nimic”, a relatat artistul.
Potrivit spuselor sale, tatăl său a avut un test covid pozitiv în spital. Ulterior, un alt test a avut rezultatul negativ.
„Tata e batjocorit în spital doar pentru că e bătrân”, acuză artistul, potrivit Antena 3.
Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…
Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll. Candidatul PSD s-a clasat pe locul 1 în…
Elena Lasconi, după ce sondajele exit-poll. Candidatul USR a avut parte de o ascensiune fulminantă…
Horoscop 25 noiembrie. Multe zodii manageriază excelent problema banilor. Cu toate acestea, există și nativi…
Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul…