Categories: Ştiri sănătate

Un alt spital județean a intrat în CARANTINĂ. România, sub asediul GRIPEI

Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău a intrat joi în carantină, după ce miercuri DSP a anunţat confirmarea a patru cazuri de gripă în judeţul Buzău, dintre care doi copii în vârstă de doi, respectiv cinci ani.

„Niciunul dintre bolnavi nu a fost vaccinat antigripal. Principala secţie în carantină este cea de Nou Născuţi, după care urmează Pediatria, ATI, Obstetrică, Chirurgie şi Oncologie”, a declarat pentru AGERPRES directorul medical al spitalului, Dragoş Porumb.

Potrivit sursei citate, între anumite intervale orare accesul este permis pentru o perioadă de 10 minute, cu echipament de protecţie.

DSP Buzău a primit miercuri confirmarea de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase a depistării îmbolnăvirii a patru persoane din judeţul Buzău, fiind vorba despre un adult de 37 de ani şi de trei minori de 2, 5 şi 16 ani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Buzău, inspectorul Mihaela Volineagu, doi dintre minori, cel de 16 şi de 5 ani, precum şi adultul sunt internaţi, sub tratament, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” din Capitală.

„Copilul de doi ani s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului judeţean şi fost trimis la spitalul de profil din Capitală, unde a avut o internare de o zi, tot în unitatea medicală amintită, acum acesta aflându-se acasă sub tratament”, a mai declarat sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al DSP Buzău a precizat că până în prezent în judeţ 19.000 de persoane au fost vaccinate, acţiunea fiind în derulare.

Recent Posts

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

2 minute ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

11 minute ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

31 de minute ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

o oră ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

2 ore ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

2 ore ago

Citeste si: