Sari la conținut

UMF Carol Davila se menţine în topul celor mai bune universităţi din lume

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti este prezentă şi în ediţia 2024 în trei domenii ale unuia dintre cele mai prestigioase clasamente internaţionale, Shanghai Global Ranking of Academic Subjects.

„Menţinerea universităţii noastre în prestigiosul clasament internaţional Shanghai Global Ranking of Academic Subjects în domeniile Clinical Medicine, Public Health şi Medical Technology este meritorie şi îmi oferă din nou ocazia de a aduce sincere mulţumiri întregii comunităţi academice de la UMF „Carol Davila” pentru efortul susţinut şi solidar de a consolida prestigiul şi reputaţia la nivel internaţional a celei mai vechi şi mai titrate universităţi de medicină şi farmacie din România.

Este deosebit de îmbucurătoare continuitatea în buna poziţionare în clasamentele internaţionale şi totodată menţinerea UMF „Carol Davila” printre cele mai bune universităţi din România”, a declarat Viorel Jinga, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

Singura universitate din România prezentă în clasament în trei domenii cheie

Potrivit sursei citate de Agerpres, inclusă în clasamentul Shanghai Global Ranking of Academic Subjects din anul 2017, de la prima ediţie, în anul 2024 UMF „Carol Davila” este singura universitate din România prezentă în domeniile Medicină Clinică (locul 201-300), Sănătate Publică (401-500) şi Tehnologie Medicală (201-300).

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Clasamentul Shanghai Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) evaluează performanţele universităţilor în 55 de subdomenii (subiecte academice) din 5 mari domenii: Ştiinţele naturii, Inginerie, Ştiinţele vieţii, Ştiinţe medicale şi Ştiinţe sociale.

Clasamentul ia în considerare o serie de indicatori academici printre care rezultatele şi impactul activităţii de cercetare, colaborarea internaţională şi premiile academice internaţionale.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel